Reţeta originală de tuslama regală, bunătatea cu usturoi în care se punea iaurt, nu smântână

tuslama jpeg

Tuslamaua reprezintă o parte delicioasă din moştenirea gastronomică turcească a Dobrogei, o mâncare arhaică diferită de ciorba de burtă, deşi ingredientele sunt asemănătoare.

Ca orice preparat împrumutat, reţeta originală de tuslama a suferit câteva transformări după ce a intrat în bucătăria românească, smântana sau hreanul fiind adaosuri autohtone, în condiţiile în care iaurtul era folosit pentru a da gustul final acestui preparat demn de mesele regilor.

Foarte populară în cârciumile din Muntenia, până în anii ’40 era chiar mai cerută decât ciorba de burtă, fiind considerată o mâncare bogată, moşierească, după cum preciza pasionatul de gastronomia românească Radu Anton Roman în primul volum din colecţia „Poveştile Bucătărie Româneşti“. Tuslamaua regală are nevoie de un timp de pregătire destul de lung, de aproximativ patru ore, dar rezultatul merită depunerea efortului.

continuarea pe adevarul.ro

continuarea pe adevarul.ro