Reţeta zilei de vineri. Dulceaţă de coacăze (reţetă din bătrâni)
Dacă-i vară, e timpul dulceţurilor fierte pe-ndelete şi-al amintirilor din copilărie, când, în ograda casei bătrâneşti, sub agudul mai bătrân decât lumea, pregăteam fructele „să le dau la mână” bunicii sau gustam din prima „spumă”, fierbinte, a minunilor ce-aveau să-şi afle mai târziu locul în gavanoase.
Bunica făcea dulceaţă din tot ce-i aduceam din larga grădină (şi de dincolo de ea, din buza grădinii). Veneau, pe rând, cireşele şi vişinele, zmeura şi căpşunile, afinele şi murele, coacăzele („gard viu” în partea dinspre casă a grădinii; din boabele lor pregătea bunica şi-un vin de leac), socul şi trandafirii, zarzărele şi caisele, de nuci verzi şi de măceşe, apoi... prunele mari, zise „băldane” şi prunele albe mai mărunţele. Ce mai! - era raiul dulceţurilor, acolo, în casa de pe Valea Tazlăului! Mie mi-a rămas să fac... dulceaţă de amintiri! Ori.. după reţete „din amintire”. Cum e şi aceasta a dulceţii de coacăze.
La un kilogram de coacăze (roşii sau negre) ai trebuinţă de tot atâta zahăr tos, de jumtate de litru de apă (de fântână sau de izvor) şi de o jumătate de lămâie. Desprinse cu grijă de pe ciorchine, coacăzele se spală în apă rece apoi se trece la muncă migăloasă: cu un acuşor - din cel de făcut dantelă cu colţuri pentru mânecile şi pieptul iei - .................
Citeşte reţeta mai departe pe ANTENA SATELOR
