Salată asiatică cu vită, legume și dressing de ghimbir

salata asiatica cu vita jpg

Cu pasiune, ingrediente de calitate și un strop de inspirație, poți transforma orice masă într-o capodoperă. Chef Cristian Frățieanu a realizat pentru cititorii „Click! Poftă bună!“ această rețetă simplă şi delicioasă, care poate fi preparată oricând şi acasă.

Ingrediente

1 antricot vită (200 g)

100 g conopidă

150 g mix salată

5 roșii cherry

50 g brânză gorgonzola dulce

3 fire ceapă verde

½ ardei capia

1 ardei iute

Pentru dessing:

50 ml sos soia

50 g miere

50 ml zeamă de lime

25 g semințe de susan prăjite

1 cățel de usturoi

10 g ghimbir proaspăt

Gătești antricotul de vită într-o tigaie încinsă, până când obții consistența dorită (bine făcut, mediu etc.), apoi îl lași deoprte. Cât se odihnește friptura, tai în jumătăți floretele de conopidă și le prăjești pe partea tăiată, într-o tigaie cu foarte puțin ulei, apoi le scoți într-un bol.

Tai ardeiul capia cuburi și îl prăjești în aceeași tigaie. Repeți procedura cu ceapa verde tăiată în bucăți de aproximativ 5 cm lungime. Lași legumele să ajungă la temperatura camerei, tai ardeiul iute rondele foarte subțiri și îl amesteci cu salata foarte bine spălată.

Pentru dressing, dai prin răzătoarea mică ghimbirul și usturoiul și le amesteci cu  sosul de soia, mierea, zeama de lime și susanul.

Combini salata cu legumele prăjite, adaugii roșiile cherry tăiate jumătăți, torni dressing, după gust, și amesteci. Așezi salata într-un bol, aranjezi deasupra antricotul tăiat felii și adugi brânza gorgonzola cubulețe. O servești imediat.

FOTO Arhivă personală