Rulouri de vită cu ciuperci

rulouri carne vita ciuperci jpeg

Consistentă şi potrivită meniurilor sănătoase pentru orice vârstă, carnea de vită poate fi ingredientul principal al multor mâncăruri delicioase.

Ingrediente

600 g pulpă de viţel 150 g ciuperci 50 g şuncă de pui 100 g caşcaval 2 cepe ½ legătură pătrunjel verde 2 linguri unt 2 linguri pastă de tomate 300 ml supă de vită sare piper nucşoară coriandru

Mod de preparare

Speli pulpa de viţel, o usuci şi o tai în patru felii. Le baţi cu un ciocan de şniţele pe ambele părţi şi le presari cu Delikat şi restul condimentelor. Pui la cuptor ceapa tocată mărunt, ciupercile şi şunca de pui tăiate felii într-un vas uns cu puţin unt, până se înmoaie, după care le laşi să se răcească.

Amesteci compoziţia de ciuperci cu caşcavalul ras şi pătrunjelul verde tocat mărunt şi mai adaugi condimente uscate şi piper, dacă mai este cazul. Ungi bucăţile de carne cu pastă de tomate şi pui pe fiecare compoziţie de ciuperci. Rulezi strâns, prinzând capetele, şi le aşezi într-un vas termorezistent uns cu puţin unt.

Torni supa peste rulouri, acoperi cu folie de aluminiu şi le introduci în cuptorul preîncălzit pentru 50 de minute. Scoţi folia şi mai laşi să se rumenească 20 de minute. Serveşti rulourile cu legume fierte.