Şniţele de pui pane cu sos picant

sniţele de pui pane cu sos picant jpeg

Un prânz gustos şi săţios poate fi şi acest pui pane cu sos picant cu o garnitură de cartofi sau o simplă salată pe gustul tău şi al celor dragi de la masă. Nu e musai ca sosul să fie picant, dar puţin usturoi şi puţin piper nu strică niciodată.

Şniţele de pui pane cu sos picant - Ingrediente

1 piept de pui 1 ou 3 linguri făină 2 linguri pesmet 4 linguri ulei sare piper

15 roşii cherry

2 linguri ulei

3-4 căâei usturoi

sare

piper

1 salată verde

3-4 ridichi

1 roşie

2 linguri zeamă de lămâie

2 linguri ulei

sare

piper

Şniţele de pui pane cu sos picant - Cum se prepară

Se taie pieptul de pui felii grosuţe, se netezesc uşor cu ciocanul de şniţele, se presară cu sare şi piper, după gust, şi se lasă să stea la frigider 15 minute, ca să se condimenteze şi să se frăgezească. Separat, se amestecă într-un castron oul, 2 linguri de făină şi puţină sare. Se diluează cu puţină apă, atât cât să se obţină un aluat de consistenţa smântânii.

Se trec feliile de carne prin făină, apoi prin aluatul preparat, iar la sfârşit prin pesmet, după care se rumenesc în ulei bine încins.Separat, se pun într-o tigaie roşiile, 2 linguri de ulei, căţelul de usturoi tăiat mărunt, un praf de sare, piper, şi se lasă să fiarbă câteva minute, la foc iute. Când roşiile se sparg, se ia vasul de pe foc, se zdrobesc cu o lingură de lemn şi se pun din nou la fiert, la foc mic, câteva minute, apoi se trec prin blender. Din salată verde, ridichi şi roşie se face o salată. Şniţelele de pui pane cu sos picant se servesc calde şi garnisite cu salata asezonată cu sosul de lămâie.