Tort cu cremă de cătină

tort cu crema de catina jpeg

Mai rar întâlnite, deserturile cu cătină sunt un adevărat deliciu dulce-acrişor.

Ingrediente Pentru blat 210 g zahăr 7 ouă 210 g făină 1 praf de sare

Pentru cremă

350 ml lapte

200 g zahăr

250 g unt

100 g cătină

50 g miere

6 linguri griş

1 ciocolată albă

essenţă de rom

200 g cătină, pentru decor

Mod de preparare

Separi gălbenuşurile de albuşuri şi le pui în boluri diferite. Albuşurile le baţi spumă. Mixezi gălbenuşurile cu zahărul şi un praf de sare până când se îngroaşă, apoi le încorporezi în albuşuri. Adaugi făina câte puţin. Compoziţia rezultată o torni într-o formă tapetată cu pereţi detaşabili. Dai la cuptorul preîncălzit 35 de minute, până capătă o culoare aurie.

Pentru cremă, amesteci laptele cu zahărul şi siropul de cătină, făcut din 100 g cătină stoarsă şi miere, şi pui pe foc. Adaugi grişul şi amesteci până când se îngroaşă. Dai deoparte de pe foc, laşi 15 minute să se răcească, pui untul cubuleţe şi mixezi bine. Torni esenţa.

Tai blatul în două şi între foi pui două treimi din crema de cătină. Ornezi cu restul de cremă peste care întinzi ciocolata albă topită pe baie de aburi, uşor răcită, şi cu boabe de cătină.