Choux à la crème
Gătitul îi învaţă pe copii să descopere lucruri noi. Una dintre căile de a-i iniţia pe cei mici în tainele nutriţiei este să-i iei de fiecare dată pe lângă tine când găteşti ceva şi să-i pui să facă lucruri simple, precum să amestece în bolul de prăjituri sau să spele şi să cureţe legume.
Pregătire: 1h Porţii 10 Dificultate medie
Pentru aluat
1 cană cu apă
1 cană cu făină
125 g unt
5 ouă
1 praf de sare
2 ouă
500 ml lapte
2 linguri făină
1 ½ cană zahăr
2 pacheţele zahăr vanilat
Pentru aluat pui apa la fiert, sarea şi untul. Amesteci să se topească untul, iar când apa începe să fiarbă, opreşti focul şi torni toată făina amestecând energic cu o lingură de lemn. Dai deoparte şi laşi la răcit, apoi încorporezui ouăle unul câte unul. Amestecă bine până obţii un aluat care se ia de pe lingură, dar îşi păstrează forma.
Pune hârtie de copt într-o tavă de aragaz şi pune, cu lingura, grămăjoare de aluat. Dai tava la cuptor şi ţii până se rumenesc frumos. Opreşti cuptorul şi laşi tava înăuntru.
Pentru cremă pui laptele la încălzit cu zahărul şiamesteci. Separat baţi cele două ouă cu făina şi le încorporezi în laptele cald şi amesteci până începe să fiarbă. Dai deoparte şi, când s-a răcorit puţin, adaugi zahărul vanilat.
Tai căpăcele la choux-uri şi pui câte o lingură de cremă, apoi acoperi. Procedezi la fel până termini gogoşelele.
Pentru a-i atrage pe cei mici să mănânce cu plăcere poţi, în funcţie de imaginaţia ta, să-i pui decoruri din comerţ.