Fursecuri cu fulgi de ciocolată
Un desert simplu, fursecurile cu fulgi de ciocolată nu vor rezista prea mult în farfurie, o dată scoase din cuptor.
Ingrediente pentru fursecuri cu fulgi de ciocolată
1 ou
1 linguriţă esenţă de vanilie
100 ml ulei
100 g zahăr brun
150 g făină
150 g fulgi de ciocolată
½ linguriţă bicarbonat de sodiu
Mod de preparare – Fursecuri cu fulgi de ciocolată
Preîncălzeşti cuptorul la 180 °C. Într-un bol, amesteci oul bătut cu uleiul, zahărul şi esenţa de vanilie. Încorporezi făina şi bicarbonatul de sodiu. Strângi compoziţia într-o bilă. Adaugi fulgii de ciocolată.
Rupi bucăţi din aluat şi le aplatizezi cu o lingură de lemn, într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Dai la cuptor 12-15 minute. Laşi la răcit 10 minute înainte de servire.