Negresă cu ciocolată, nuci şi gem
Ce poate fi mai delicioasă decât combinaţia de nuci şi ciocolată? Şi dacă mai pui şi puţin gem (ar merge unul mai acrişor, dar poţi folosi de care vrei) vei obţine cel mai bun desert. Nimic complicat pchiar şi pentru începători în ale bucătăriei pentru prepararea acestei negrese cu ciocolată, nuci şi gem.
Negresă cu ciocolată, nuci şi gem - Ingrediente (10 porţii)
600 g făină 300 g zahăr 125 g ulei 150 g ciocolată 2 linguri cacao 4 linguri gem 400 ml apă 100 ml lapte 150 g miez de nucă coaja rasă de la o portocală 1/2 fiolă esenţă de rom 2 plicuri praf de copt 1 praf de sare
150 g zahăr
50 g cacao
100 ml apă
150 g margarină
1 lingură ulei
Negresă cu ciocolată, nuci şi gem - Mod de preparare
Tai nuca mărunt şi topeşti ciocolata. Amesteci într-un vas toate ingredientele şi mixezi ca să se omogenizeze. Torni compoziţia într-o tavă unsă şi tapetată cu hârtie de copt şi coci în cuptorul preîncălzit circa 50 de minute. O laşi să se răcească în tavă.
Amesteci 50 g margarină cu restul ingredientelor de la glazură şi le fierbi, la foc mic, circa cinci minute, amestecând frecvent. Iei vasul de pe foc şi laşi să se răcorească, după care încorporezi restul de margarină, amestecând energic. Tai prăjitura bucăţi şi torni glazură peste fiecare.