Pulpă de curcan la cuptor
Pulpa de curcan la cuptor capătă o savoare aparte alături de ierburi aromate, care îţi va încânta de fiecare dată papilele gustative.
Ingrediente pentru pulpă de curcan la cuptor
1 pulpă superioară curcan 1 căpăţână usturoi 1 crenguţă rozmarin 2 mâini frunze busuioc proaspăt 50 ml ulei de măsline 150 g crutoane 1 lămâie 1 ceapă 200 g roşii cherry 1 l vin alb sare piper
Mod de preparare pulpă de curcan la cuptor
Cureţi usturoiul şi-l zdrobeşti. Tai mărunt rozmarinul şi o mână de busuioc. Storci zeama de la lămâie. Pui într-o ceaşcă sau într-un mojar usturoiul, busuiocul, rozmarinul, zeama de lămâie, uleiul de măsline, sare şi piper după gust. Amesteci bine.
Ridici uşor pielea de pe pulpă, fără să o îndepărtezi, şi aşezi sub ea marinata de ierburi aromate.
Pui într-o tavă crutoanele, busuiocul rămas şi torni vinul.
Aşezi pulpa de curcan, iar de jur împrejur, ceapa tăiată fideluţă şi roşiile cherry tăiate în jumătate. Dai tava la cuptor aproximativ 2 ore sau până când furculiţa intră cu uşurinţă în carne.