Tartă cu sufleu de lămâie

Lemon Pie jpeg

Ştiai că femeile care consumă în mod regulat lămâi au un risc cu 19% mai mic de a face un accident vascular ischemic? Concluzia aparţine unui studiu, desfăşurat timp de 19 ani, în care au fost analizate date de la aproape 70 de mii de femei. Iar dacă ţii la siluetă, află că în 58 de grame de lămâie se găsesc numai 17 calorii. De asemenea, oferă 51% din necesarul zilnic de vitamina C.

Ingrediente

Pentru blat

200 g făină 100 g unt 50 g zahăr 1 ou coaja de la 1 lămâie 2 linguri zeamă de lămâie

Pentru umplutură

4 ouă

20 g gelatină

350 g zahăr

30 ml suc de lămâie

400 ml frişcă lichidă

Pentru jeleu

300 ml apă

100 g zahăr

1 lămâie

1 portocală

1 plic gelatină

Preparare

Pentru blat, amesteci untul rece cu făina, zahărul şi coaja rasă de lămâie. Frămânţi aluatul până se încorporează untul. Adaugi oul, zeama de lămâie şi continui să frămânţi până când aluatul se desprinde uşor de pe mâini. Îl aşezi într-o tavă tapetată şi-l dai la frigider 30 de minute. După aceea, pui peste aluat hârtie de copt, o mână de boabe de fasole şi dai tava la cuptorul preîncălzit la 200 °C 15 minute. Ulterior, scoţi tava din cuptor, iei boabele de fasole şi mai coci blatul încă 10 minute la 180 °C. Îl laşi la răcit.

Între timp, pregăteşti sufleul. Baţi gălbenuşurile cu 250 g de zahăr şi adaugi 20 ml de suc de lămâie. Separat, prepari gelatina conform indicaţiilor de pe ambalaj. Baţi albuşurile cu restul de zahăr până obţii o spumă, iar la final torni toată zeama de lămâie. Mixezi frişca lichidă până devine cremoasă. Combini cele 3 compoziţii şi le baţi cu mixerul la viteza cea mai mică. Adaugi gelatina şi amesteci cu grijă. Torni sufleul peste blatul de tartă. Acoperi tava cu folie alimentară şi o dai la frigider 2 ore.

Între timp, pregăteşti jeleul. Amesteci apa cu zahărul, coaja şi zeama de lămâie şi de portocală. Pui compoziţia pe foc şi-o laşi să fiarbă 7 minute. Când se mai răcoreşte puţin, adaugi gelatina. Pui jeleul la frigider 30 de minute. Când compoziţia devine uşor legată, o torni peste tartă. Dai tarta la frigider peste noapte.

Foto: Profimedia



Recente

img 1 jpeg
cuptor cu microunde shutterstock 1060457837 jpg
ulei de masline shutterstock 403638466 jpg
pulled pork shutterstock 1673261689 jpg
chiftele de rosii tomatokeftedes shutterstock 2103366965 jpg
image png
image png
3 banane jpg jpeg
fructe de mare jpg
cum alegi carnea jpg
suberek cu carne shutterstock 572050978 jpg
Clătite Qatayef  shutterstock 288837386 (1) jpg
conopida reteta vegana shutterstock 1503266795 jpg
cassoulet rață fasole shutterstock 341364947 jpg
involtini rulouri carne shutterstock 1788453905 jpg
ciocolata shutterstock 1375236380 jpg
pui kiev shutterstock 2034594404 jpg
cozonac visine shutterstock 2019888323 jpg
kugel budinca de cartofi  shutterstock 2018235002 jpg
castraveti covasiti shutterstock 2037878684 jpg