Mâncare de linte cu spanac
Cu puţină paste de tomate şi condimentele tale preferate, această mâncare de linte cu spanac este un adevărat deliciu.
Cum se prepară mâncarea de linte cu spanac
6 linguri ulei
1 ceapă
1 morcov
½ rădăcină de ţelină
6 căţei de usturoi
1 praf de sare
piper
½ linguriţă boia de ardei afumată
½ linguriţă chimen
½ linguriţă coriandru uscat
4 linguri pastă de tomate
1 cartof
450 g linte uscată
1,5 l apă
300 g spanac
pătrunjel
zeamă de lămâie
Încingi 4 linguri de ulei şi căleşti ceapa, morcovul şi ţelina tocate. După ce s-au înmuiat puţin, adaugi usturoiul tocat, ţii un minut, apoi condimentezi cu sare, piper, după gust, boiaua, chimenul, coriandrul şi omogenizezi. Adaugi pasta de tomate, cartoful tăiat cubuleţe, lintea spălată şi apa. Acoperi şi laşi să fiarbă 35-40 de minute, până mâncarea a scăzut şi lintea a fiert.
Pui spanacul tocat, uleiul rămas, zeamă de lămâie, după gust şi mai laşi să fiarbă 2-3 minute. Serveşti cu pătrunjel tocat.
Sursa https://thecozyapron.com