Prăjituri delicioase cu ciocolată şi nuci pentru ziua iubirii
Ce poate fi mai delicios decât un desert rapid de preparat cu nuci şi ciocolată, care nu necesită foarte multă îndemânare, şi pe care îl poţi decora cu inimioare colorate, pentru a oferi o mică bucurie celor dragi sau de ce nu, pentru a aduce un zâmbet celui iubit de Ziua Îndrăgostiţilor.
De ce ai nevoie pentru a pregăti deliciosele prajituri cu ciocolată şi nuci
170 g ciocolată sau bomboane
40 g migdale
20 g alune
20 g nuci
7.5 ml ulei de cocos, opţional
sare, după gust
ornamente colorate, după gust
Cum pregăteşti delicioasele prăjituri cu ciocolată şi nuci
Tapetezi o tavă cu hârtie de copt. Tai ciocolata bucăţele şi o topeşti în cuptorul cu microunde timp de 30 de secunde. Adaugi ulei de cocos pentru a deveni mai cremoasă, opţional. O dată ce s-a topit complet, pui în ea nucile şi amesteci până se încorporează bine.
Torni forme micuţe în tavă şi presari deasupra sare, după gust şi ornamente colorate. Dai la răcit în congelator aproxmativ 15 minute, sau la frigider aproximativ 45 de minute. Serveşti după ce s-au întărit.
Sursa http://www.cookwithmanali.com