Minitarte cu cremă de cocos: reţetă fără zahăr

1 cocos jpg jpeg

Dulci, dar fără zahăr. Fragede de se topesc în gură. Umplute cu o cremă fină şi aromată de cocos. Vei iubi aceste minitarte!

  • 225 g făină
  • 100 g unt
  • 1 praf sare
  • 1 ou
  • 1 lingură apă rece
  • 400 ml lapte de cocos
  • 1 esenţă vanilie
  • 25 g îndulcitor
  • 2 linguri amidon
  • 30 g fulgi de cocos

Tai cubuleţe untul foarte rece şi îl amesteci cu făina şi cu sarea, până capătă o consistenţă nisipoasă. Adaugi oul şi o lingură de apă foarte rece, omogenizezi aluatul şi îl pui la frigider o oră.

Dizolvi amidonul în puţin lapte de cocos rece. Adaugi îndulcitorul, esenţa de vanilie, restul de lapte de cocos, fulgii de cocos şi pui la fiert, la foc mic, amestecând constant, să nu se lipească. Când s-a îngroşat, iei de pe foc, acoperi cu folie alimentară, ca să eviţi formarea unei pojghiţe, şi laşi să se răcească complet. Dai crema la frigider 30 de minute.

Întinzi o foaie din trei sferturi din cantitatea de aluat, decupezi cercuri şi îmbraci forme de minitarte sau de brioşe. În fiecare formă de tartă pui 1-2 linguri de cremă.

Din restul de aluat întinzi o altă foaie, decupezi cercuri de mărimea formelor, aşezi „căpăcelele“ peste cremă şi sigilezi. Dacă doreşti, poţi face decoraţiuni din resturile de aluat pe care să le pui peste minitarte.

Dai prăjiturile la cuptor, la foc mediu, până se rumenesc. 

FOTO: Shutterstock