Cum se prepară deliciosul pui la cuptor ca-n Moldova. O reţetă străveche adaptată la tehnologia modernă
Până acum câteva decenii, puiul gătit în cuptorul moldovenesc, încins cu lemne, era o delicatesă care se prepara mai ales pentru nunţi, logodne şi cumetrii. Acum, pe fondul dezvoltării tehnologiei, se poate găti cu uşurinţă la cuptorul aragazului. Gustul preparatului vă va uimi.
Pui la cuptor. Sună bine, miroase bine şi are un gust divin, căci nu degeaba coboară în bucătăria moldovenilor dintr-o tradiţie milenară. Fără îndoială, internetul este plin de astfel de reţete, mai simple sau mai sofisticate, căci rare sunt gospodinele care să nu fi gătit, măcar o singură dată în viaţă, deliciosul preparat. Totuşi reţeta de faţă este una cu totul aparte, deoarece este plăsmuită în două variante (la dublu exemplar, cum s-ar zice), cele două planuri existenţiale situându-se la foarte multe decenii unul de celălalt, ceea ce impune o prezentare comparativă în ceea ce priveşte ingredientele, tehnica şi tehnologia gătirii. Prima dintre variante este aşa cum am văzut cum se face în bucătăria simplă, ţărănească, a bunicii mele din partea tatălui.
Puiul era crescut în curtea ei, vasul de gătit era din tuci (fontă), aromele erau proaspăt culese din grădină, iar îmbinarea miresmelor se producea la jar de lemne, într-un cuptor arhaic, meşterit din cărămidă arsă. A doua variantă este, evident, o reinterpretare modernă, „la argaz”, cu ingrediente de supermarket, căci cuptorul bunicii nu mai există de mult, iar şansa de a face rost de materiile prime pe care ea le avea la îndemână, cu atâta lejeritate, este mai mult decât minusculă.
Puiul de ţară versus puiul de supermarket
Cine crede că puiul de ţară e mic cât pumnul şi aţos ca un ghem de câlţi, înseamnă că n-a trăit la ţară. Ei bine, gospodinele de până acum trei-patru decenii, se pricepeau de minune să crească puii aşa încât, în jurul Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie, pentru necunoscători) să aibă cam la două kilograme în viu, deci cam pe la un kilogram şi jumătate tăiaţi. Pentru asta, însă, era nevoie să pui ouăle sub cloşcă prin luna februarie şi să te chinui cu micuţele ghemotoace ieşite din găoace alte vreo două luni, „cot la cot” cu cloşca, până începea să dea căldura şi să învie natura. În zilele nostre, aşa ceva pare imposibil, însă bunicile altădată ştiau şi se încumetau să facă asta.
Cel mai frecvent, puii frumoşi şi fragezi se găteau la ceaun sau pe jar, însă existau şi momente (de regulă pentru cumetrii, logodne sau nunţi), când se apela la Măria-Sa, cuptorul. Căci e bine de ştiut că la o astfel de preparare se făceau măcar din 5-6 pui la tură, căci altfel era păcat să strici atâta amar de lemne ca să încingi cuptorul. Acum e mai simplu, dar parcă mai trist. Iei puiul de la supermarket şi aia e. Nu mai găseşti niciunde puii aceia fragezi şi frumoşi care, gătiţi cum se cuvine, umpleau de arome mesele de la petrecerile ţărăneşti.
