Budincă cu prune

Fabricarea dulciurilor, aşa cum le ştim astăzi, s-a transformat în industrie abia la începutul secolului al XIX-lea, odată cu descoperirea sucului de sfeclă. Desertul de budincă cu prune este ideal după fiecare masă, mai ales dacă este preparat în diferite combinaţii de fructe, făină, ouă, lapte şi arome.
Ingrediente
110 g unt 2 ouă 50 g făină 110 g pesmet 230 g zahăr brun ¼ lingură nucşoară 25 g migdale ½ lingură scorţişoară 1 măr mic 75 g prune uscate 50 g smochine uscate 300 g stafide 110 g coacăze coaja rasă de la 1 lămâie coaja rasă de la 1 portocală zeama de la 1 lămâie zeama de la 1 portocală 25 g fructe confiate rom
Pentru sosul Custard
5 gălbenuşuri
250 ml lapte
250 ml frişcă lichidă
125 g zahăr
1-2 linguriţe esenţă vanilie
Mod de preparare
Cureţi de coajă şi dai prin răzătoarea mare mărul. Tai mărunt prunele şi smochinele. Pisezi uşor nucşoara şi migdalele. Amesteci zeama de lămâie şi de portocală cu romul, până obţii o cantitate de 200 ml de lichid, în care laşi la îmmuiat, câteva ore, fructele uscate.
Amesteci într-un castron untul cu zahărul, până obţii o cremă moale. Adaugi făina, ouăle şi restul de ingrediente. Pui pe fundul unui vas termorezistent hârtie de copt unsă cu unt, apoi torni amestecul, îl nivelezi şi-l acoperi cu o nouă hârtie de copt unsă cu unt şi cu una de aluminiu. Strângi bine şi legi cu sfoară, dacă este necesar. Pui vasul să fiarbă pe baie de aburi, 4 ore.
Pentru sosul de budinca, pui pe foc într-un vas laptele şi frişca. Ai grijă să nu fiarbă, pentru că se taie. Laşi budinca cu prune la răcit.
Separat, baţi gălbenuşurile cu zahărul. Adaugi în compoziţia de lapte esenţa de vanilie şi o torni încet peste gălbenuşuri. Mixul obţinut îl pui din nou pe foc şi amesteci continuu, până se îngroaşă şi îl iei, apoi, repede de pe foc. Înainte să duci budinca cu prune la masă, încălzeşte-o, tot pe baie de aburi, câteva minute, şi o serveşti cu sos.
Tort de biscuiti cu mere si budinca
Tort de biscuiti cu mere si budinca
sursa foto: StockFood