Pachețele de primăvară, rețeta chinzească. Cum le prepari crocante, neîmbibate cu ulei

Bucătăria chinezească este la fel de diversă ca şi cultura acestei ţări, iar diferenţele sunt uriaşe de la o provincie la alta, în ceea ce priveşte stilurile de gătit, ingredientele şi condimentele folosite.

pachetele primavara shutterstock 375803530 jpg

Pachețele de primăvară sunt un aperitiv popular FOTO Shutterstock

Pachețelele de primăvară, cu diverse umpluturi, sunt întâlnite în majoritatea zonelor și sunt un preparat popular în toată lumea.

Iată cum prepari delicioasele pachețele de primăvară.

Ingrediente

½ pachet foi subţiri de plăcintă (200 g)

10-12 creveți decorticați, congelați

100 g piept dezosat de pui

100 g varză chinezească

100 g castraveţi

100 g morcov

1 legătură ceapă verde

4 linguri sos soia

1 lingură ulei de susan

2 linguri sos sweet chilli

sare

piper

1 linguriţă ghimbir ras

2 căţei usturoi

1 lingură amidon

ulei, pentru prăjit

sosul preferat, pentru servit

Citește și Supă cu tăiţei condimentată

Speli pieptul de pui, îl usuci cu şervete de hârtie şi îl tai în fâşii foarte subţiri. Lași creveții la decongelat, apoi îi speli, îi scurgi și îi tai mărunt.

Speli castraveţii, morcovul, varza chinezească şi ceapa verde, le toci julien, apoi le dai deoparte.

Într-un vas încăpător, torni sosul de soia, adaugi ghimbirul ras, usturoiul zdrobit, piper şi sare, după gust (sosul de soia e deja sărat), uleiul de susan și sosul sweet chilli. În această marinadă pui toate legumele, amidonul și amesteci. Împarți compoziția în două boluri, într-unul adaugi pieptul de pui, iar în celălalt creveții. Omogenizezi și lași amestecurile la marinat 15 minute.

După preferință, poți folosi pentru a umple pachețelele doar legume, fie legume cu pui sau legume și creveți. Amidonul adăugat în umplutură va absorbi lichidul, astfel, foile de plăcintă nu se vor înmuia, iar pachețelele vor rămâne crocante după prăjit, nu îmbibate cu ulei.

Din foile de aluat, tai dreptunghiuri potrivite, cu dimensiunile 15x7 cm. Umpli fiecare dreptunghi cu amestecurile pregătite anterior, sigilezi capetele şi rulezi. Prăjeşti pacheţelele la foc mediu, în baie de ulei, până sunt aurii. Le serveşti cu sosul preferat: sos de soia, sos picant, sweet chilli etc.