Tartă cu brânză şi cacao

1 profimedia 0110807444 jpg jpeg

O felie de prăjitură ascunde în ea un răsfăţ al simţurilor. Aromate şi îmbietoare, aceste deserturi trebuie savurate alături de cei dragi. Cu siguranţă, dacă faci reţeta propusă de noi, îi vei cuceri!;

  • Porții: 1 tavă
  • Timp total: 2 h
  • Pregătire: 1 h
  • Gătire: 1 h
  • Categorie: tarte, prajituri

Ingrediente

Pentru blat

● 200 g făină

● 100 g zahăr

● 100 g unt

● 1 gălbenuş

● 1 lingură apă rece

● 1 praf de sare

Pentru cremă

● 250 g brânză cremoasă

● 1 lingură lapte

● 130 g cacao

● 140 g zahăr pudră

● 5 ouă

Pentru decor

● 100 ml frişcă lichidă

● 200 g ciocolată neagră

● 300 g căpşuni proaspete

Mod de preparare

Pentru aluat, amesteci făina, zahărul şi sarea. Adaugi untul rece şi amesteci bine până obţii un aluat nisipos. Pui gălbenuşul, apa rece şi omogenizezi bine. Aduni aluatul într-o bilă, îl înveleşti în folie alimentară  şi-l dai la frigider 30 de minute.

Pentru cremă, baţi cu mixerul brânza, laptele, zahărul pudră şi cacaua. Separi albuşurile de gălbenuşuri. Adaugi, treptat, câte un gălbenuş în timp ce mixezi. Baţi albuşurile spumă apoi le încorporezi în cremă. Amesteci uşor cu o lingură.

Întinzi aluatul rece pe o tavă. Peste aluat torni crema de brânză cu cacao. Coci tarta 50 de minute, la 180 °C. 

Pentru decor, pui frişca  lichidă pe foc şi, când începe să dea primele semne că vrea să fiarbă, opreşti focul şi adaugi ciocolata ruptă bucăţi. O laşi să se topească fără a amesteca în compoziţie 5 minute, apoi o omogenizezi uşor cu o lingură.

După ce tarta s-a răcit, o decorezi cu ciocolată topită şi căpşuni proaspete. 

FOTO: Profimedia