Varza à la Cluj

luca mirela varza1 jpeg

De abia aşteptăm să încercăm această reţetă de varza à la Cluj, trimisă de doamna Mirela Luca din Târgu-Mureş.

De ce ai nevoie

1 varză dulce mare

1 linguriţă sare

2-3 linguri ulei

600 g carne de porc tocată

1 ceapă

1 linguriţă pastă de ardei

100 g orez

sare, după gust

piper după gust

1 crenguţă cimbru uscat

500 ml suc de roşii (bulion)

Cum se prepară

Cureţi varza, o speli şi o tai fideluţă. O freci cu sare, o laşi câteva minute, apoi o storci de excesul de apă şi o pui la călit în 2-3 linguri de ulei. O amesteci din când în când.

Speli orezul în mai multe ape şi-l pui la fiert în apă cu sare. Când e aproape fiert, îl iei de pe foc, îl strecori şi-l laşi deoparte.

Cureţi ceapa, o tai mărunt, o pui la călit în puţin ulei. Când devine transparentă, adaugi pasta de ardei şi, după un minut, carnea tocată. Amesteci bine şi laşi carnea până îşi schimbă culoarea, potriveşti gustul de sare şi piper. Stingi focul şi încorporezi orezul. Omogenizezi bine şi adaugi crenguţa de cimbru.

Ungi un vas de yena cu ulei şi pui un strat de varză. Stropeşti cu suc de roşii, adaugi jumătatea din carne tocată, torni din nou puţin suc de roşii şi din nou un strat de varză, sucul de roşii şi restul de carne. Ultimul strat trebuie să fie de varză, peste care torni şi restul de suc de roşii.

Dai la cuptorul preîncălzit, la 180° C, o oră. În prima jumătate de oră laşi vasul acoperit, iar în ultima îndepărtezi capacul. Serveşti cu smântână.