Alivancă cu smântână

alivanca jpeg

Brânzeturile par a fi vedetele bucătăriei moldoveneşti şi bucovinene, mai ales că unele sunt folosite şi la deserturi, cum ar fi celebrele „poale-n brâu“ sau cum este această alivancă cu smântână. Aceasta din urmă este o delicatesă pe care o descoperă orice turist atunci când trece pragul unui moldovean sau bucovinean. De fapt, mai pe scurt, alivanca este o prăjitură cu brânză şi mălai, care de la prima înghiţitură, ţi se va părea cel puţin interesantă.

poale-n brâu

Alivancă cu smântână - Ingrediente (1 tavă)

350 g iaurt 50 g smântână 50 g brânză de vaci 2 ouă sare 200 g griş 100 g zahăr 200 g mălai 200 g făină coaja rasă de la 1 lămâie 1 lingură bicarbonat 50 g smântână (pentru ornat) 50 g zahăr pudră (pentru ornat) unt pentru uns tava

Alivancă cu smântână - Mod de preparare

Freci ouăle cu zahărul. Amesteci iaurtul cu smântâna şi pui în compoziţia de ouă. Adaugi grişul, mălaiul, sarea, bicarbonatul, făina, coaja rasă de lămâie şi brânza de vaci. Frămânţi bine. Încingi cuptorul. Torni compoziţia într-o tavă unsă cu unt şi laşi la copt să se rumenească. Opţional, poţi să ungi pe deasupra cu smântână şi să mai laşi la cuptor încă 10 minute. Sau poţi servi, la final, după ce ai porţionat-o, cu smântână şi zahăr pudră.