Ciorbă de porc cu agrişe şi lămâie
Cheia acelei reţete sunt agrişele care vor da un gust acrişor acestei ciorbe de porc.
Ingrediente
500 g pulpă de porc 1 ceapă 1 morcov mare 1 rădăcină de pătrunjel 1 felie de ţelină 2 cartofi potriviţi 1 ardei gras 2 linguri ulei 1 ceaşcă de agrişe (proaspete sau congelate) ½ lămâie 1 pahar smântână 150 ml pulpă de roşii (conservă) boia de ardei (opţional) măghiran uscat frunze de ţelină şi pătrunjel verde sare piper Mod de preparare
Tai carnea fâşii subţiri, după preferinţă, o înăbuşi cu puţin ulei, pe toate părţile, apoi adaugi legumele curăţate, spălate şi tăiate după preferinţă. Acoperi oala cu capac şi laşi totul la călit, amestecând din când în când. Dacă este nevoie, adaugi şi câte puţină apă. Când legumele s-au înmuiat, umpli oala trei sferturi cu apă caldă, adaugi sare, după gust, şi laşi să fiarbă circa 20 de minute, până când carnea este bine pătrunsă. Adaugi pulpa de roşii, agrişele, ierburi aromate şi boia de ardei (opţional), după gust. Corectezi gustul de sare şi piper, dacă este nevoie, şi laşi să mai fiarbă 10 minute. Închizi focul, adaugi zeama de la jumătate de lămâie şi laşi să se liniştească 5 minute înainte de a o servi, garnisită cu smântână.