Pâinea de casă - reţete simple pe gustul tuturor (P)
Probabil că nu te gândeai oricând la posibilitatea ca pâinea să devină un lux sau să nu mai găseşti drojdie în magazine. Iată că situaţiile te pot surprinde când te aştepţi mai puţin. S-ar putea să fie timpul pe care îl ai la dispoziţie de când stai mai mult în casă, pofta de ceva proaspăt şi făcut de mâna ta sau nevoia. Toate acestea pot fi explicaţia dorinţei tale de a face pâine acasă. Când ai toate ingredientele la dispoziţie, este de preferat să eviţi cumpărăturile, tocmai pentru a vă proteja pe tine şi pe cei din jur de virusul care ne ţine zilele acestea în izolare. Distanţarea socială poate fi mai dulce când pregăteşti ceva cald pentru întreaga familie. Iată puţină inspiraţie de aplicat în bucătărie.
Pâinea tradiţională de casă
Nimic nu se compară cu amintirea colţului de pâine pe care îl rupeai când pâinea era încă fierbinte. În prezent, pe lângă pâinea din comerţ, din supermarket, nici pâinea proaspătă din brutării nu mai este ce-a fost. Morile tradiţionale nu mai funcţionează, iar calitatea făinii nu se mai poate compara cu ce aveau la dispoziţie moşii şi strămoşii. Cea mai bună alternativă acum este să faci pâine chiar acasă, folosind ingredientele de bază şi reţetele de paine de casa transmise din generaţie în generaţie. Ingredientele necesare pentru majoritatea reţetelor sunt:
- făina;
- drojdia;
- apa;
- uleiul.
Felul în care acestea se folosesc diferă în funcţie de pâinea pe care vrei să o înmoi într-o ciorbă caldă sau de preferinţele celor din familie. Deoarece cuptoarele de brutărie nu sunt accesibile oricui, poţi folosi fără griji un cuptor electric sau o maşină de făcut pâine. Cea din urmă opţiune este ideală dacă eşti ocupată cu munca de acasă sau cu treburile casnice.
Focaccia
Focaccia datează încă din vremea Romei Antice şi reprezintă o pâine plată, făcută în cuptor, asemănătoare blatului de pizza. Varietăţile acestei pâini includ focaccia cu brânză, cu miere şi stafide sau focaccia cu rozmarin. De asemenea, focaccia veneţiană este un produs specific de Paşte în această regiune a Italiei. De-a lungul timpului, focaccia a fost adaptată preferinţelor prin mici modificări ale reţetelor. Iată una uşor de pregătit în zilele în care vrei să încerci ceva nou:
Ingrediente:
- 625 g făină;
- 2 ¼ linguriţe drojdie uscată activă;
- 2 linguri miere;
- 2 ½ căni apă;
- o lingură de sare;
- 4 linguri de ulei de măsline extra-virgin împărţite;
- 4 linguri de unt nesărat;
- 2-4 căţei de usturoi;
- sare de mare grunjoasă.
Mod de preparare:
Amestecă drojdia, mierea şi apa într-un bol şi lasă-le să se aşeze timp de 5 minute. Adaugă apoi făina şi linguriţa de sare şi amestecă aluatul cu o spatulă de plastic până se formează un aluat gros. Toarnă uleiul într-un bol diferit şi aşază aluatul în el, amestecându-l în ulei. Acoperă bolul cu folie de plastic şi pune-l în frigider peste noapte sau măcar pentru 3-4 ore. Unge cu unt o tavă potrivită pentru focaccia. Toarnă o lingură de ulei de măsline extravirgin în mijloc. Cu ajutorul unei furculiţe, întoarce aluatul din bol de la margini, de jos în sus. Aceste mişcări vor desumfla aluatul în timp ce formezi o minge tare. Mută aluatul în tavă şi toarnă uleiul rămas în bol peste el. Aluatul trebuie întors până se îmbibă în ulei. Lasă-l să se ridice într-un loc uscat şi călduţ, fără să-l acoperi, pentru 1 ½ - 4 ore. Preîncălzeşte cuptorul la 180°. Dacă aluatul este gata să fie copt, se va ridica încet când îl apeşi cu degetele. Fă mici gropiţe cu degetul în aluat, până acestea sunt destul de vizibile şi nu se mai ridică. Toarnă ulei peste şi puţină sare de mare grunjoasă.
Focaccia se coace timp de 20-30 de minute. Pregăteşte într-o oală puţin unt topit cu usturoi, iar la final, cu ajutorul unei pensule, aplică-l pe suprafaţa blatului copt.
Pâine fără gluten
Dacă ai intoleranţă la gluten sau unul dintre membrii familiei suferă de aceasta, ştii cât de complicat şi chiar costisitor este să găseşti în magazin pâine fără gluten. De multe ori, cei care suferă de boala celiacă preferă să consume mămăligă, deoarece este mai la îndemână. Pâinea fără gluten poate fi însă preparată şi acasă. Iată cum:
- 5 g drojdie uscată;
- 500 g făină fără gluten;
- 60 ml ulei de măsline;
- 2,5 g zahăr;
- 5 g sare;
- 500 ml apă caldă.
Pâinea cernută se adaugă într-un castron alături de sare şi zahăr. În mijlocul amestecului, fă o gropiţă şi toarnă apa, drojdia şi uleiul de măsline. Amestecă bine cu un tel, până când aluatul devine lipicios şi moale. Aşază bolul în frigider şi lasă-l să crească peste noapte. Pune aluatul pe o hârtie de copt cu făină şi aşază totul într-o tavă. Aluatul trebuie modelat până ia forma tăvii. Acoperă tava cu un capac şi lasă totul la o temperatură de 180° timp de 30 de minute. Apoi scoate capacul şi lasă pâinea la copt până se rumeneşte.
Încearcă reţetele de pâine care se potrivesc restricţiilor alimentare, gusturilor şi poftelor întregii familii. Din când în când, aminteşte-ţi de bucuria pe care o aduce o pâine caldă de casă şi încearcă să faci din prepararea acesteia un obicei, nu doar în vremuri de criză.
Sursa foto: unsplash.com