Povestea de succes a lui Nicolai Tand

Nicolai Tand jpeg

Înalt, suplu, cu faţa smeadă, cu ochi expresivi şi plin de viaţă. Nicolai este un personaj fascinant care mi-a atras atenţia când mă uitam la... televizor. Sper să ţi-l pot descrie aşa cum este el: un om care n-a uitat niciodată de unde a plecat, iubeşte din suflet simplitatea, Maramureşul în care s-a născut şi nu în ultimul rând îşi iubeşte copiii, o fetiţă, Ilona, un băieţel, Iancu, şi pe frumoasa lui soţie, Monica.

image

Reţeta care-mi place mie mult e cea mai simplă! O bucată de carne, un antricot cu un pic de grăsime înăuntru, care dă gust cărnii, cu o salată simplă, gustoasă, cu un sos de ulei de măsline bun şi cu un pic de lămâie. Sau mămăliga în pături ca la mine acasă, în Rozavlea.

Un strat de mămăligă, unul de brânză, iar mămăligă şi la final slănină. Lucrurile simple sunt faine. Dacă mănânc, sunt fericit, jur. Eu sunt fericit când mănânc!

În ziua în care m-am întâlnit cu Nicolai era timp frumos în Bucureşti. Undeva în jurul prânzului, am ajuns la restaurantul La Cantine de Nicolai, pe care şi l-a deschis în centrul Capitalei. Mă aştepta! Eram pregătită cu întrebări inteligente (zic eu!) legate de bucătăria franceză, de reguli şi de Paul Bocuse (părintele gastronomiei moderne). Nu am avut nevoie de ele! Discuţia cu Nicolai a început simplu:

La 20 de ani am plecat din România ca să-mi ajut mama. Am dormit prin case părăsite, prin maşini şi am mâncat în biserici. Nimic nu m-a descurajat! Maria, am ajuns, din Nicolai, românul bun la toate în restaurantele din Franţa, director general.“

image

Nicolai s-a născut şi a crescut în satul Rozavlea, Maramureş. Îmi spune povestea vieţii lui cu accentul inconfundabil al oşenilor. Mama l-a încurajat să facă ce vrea cu viaţa lui, iar el a ascultat şi a plecat în Franţa, apoi în America, în Anglia, nu s-a acomodat şi s-a reîntors în Franţa. „Nu ştiu de ce... În inima mea, în sufletul meu e Parisul. Îmi place Parisul. Am vrut să stau în Anglia, nu mi-a plăcut. Am plecat în America. După două săptămâni eram înapoi. Parisul mi-a intrat în suflet. La Paris e ca şi când plec în Maramureş, sincer. Eu aş trăi între Maramureş, Paris şi Bucureşti“, spune Nicolai.

Îmi povesteşte cum i-a dat gata pe francezi cu sarmale, făcute ca în Maramureş, cu cârnaţi printre ele. „Aveam mai mulţi prieteni în Franţa, i-am chemat acasă şi le-am făcut sarmale, o oală de 20 de litri. Şi le-am pus şi cârnaţi româneşti... La început, au fost sceptici. Apoi, s-au bătut pe ele, au mâncat toată oala, nici n-am mai avut timp să gust.“

A stat în Franţa 13 ani. Întoarcerea în România s-a petrecut firesc. A vrut să facă şi aici ceva. Aşa că şi-a deschis restaurantul! Iubeşte bucătăria simplă.

Maria, am crescut cu mâncare simplă. Duminica părinţii mei făceau, de exemplu, carne de viţel fiartă. Aia e mâncare adevărată! Eram toţi strânşi în jurul mesei. Ce poate fi mai frumos? Masa e o bucurie!“ Sunt tare curioasă cum face sarmalele Nicolai. „Sarmale normale, dar pun printre ele un ciont!“ Vede că mă uit la el nedumerită şi mă lămureşte imediat. „E partea aia de pulpă cu puţină slănină pe ea şi cu şoric. E şi puţin afumată. Le las la fiert 3 ore. Sunt o bunătate!

image

După ce s-a întors în ţară, Nicolai s-a căsătorit cu Monica, fost model de succes, pe care a cunoscut-o în Franţa. Ea a lăsat tot acolo şi l-a însoţit în România. Au împreună doi copii frumoşi: Ilona şi Iancu.

Nicolai Tand face echipă cu Joseph Hadad şi cu Tudor Constantinescu la Top Chef, ediţia a II-a, de la Antena 1.

„E un teritoriu care îmi place foarte mult: mâncarea. Îmi place să mănânc, să fac mâncare, îmi place să degust, să descopăr arome, mi-am dat seama că eu chiar mă pricep. În al doilea rând, eu zic că meseria asta nu e percepută cum trebuie în România, nu e apreciată la justa ei valoare. În Franţa, când zici un chef bucătar, lumea tremură, e o meserie puternică. Aş vrea ca oamenii, clienţii să aprecieze mai mult, patronii trebuie să dea şansa unui bucătar să se exprime. E o meserie care încă nu e poziţionată unde trebuie şi noi putem mai mult. Vreau ca în restaurante să se mănânce din ce în ce mai bine. Mie-mi place competiţia. Nu sunt tipul care are un restaurant şi vrea să nu mai fie altele. Eu vreau să fie cât mai multe restaurante, să aibă lumea de unde să aleagă. Te stimulează, îţi dă forţă, vrei să fii tu cel mai bun“, încheie el.

Text: Maria Belu Foto: Sorin Stana