Prăjitură cremoasă cu nuci şi cacao
Dacă îţi plac prăjiturile cremoase, aceasta e perfectă pentru tine! Poate fi chiar o alternativă la clasica pască. Un desert de sărbătoare, uşor de preparat, potrivit pentru masa pascală.
Reţetă realizată în studiourile SoDelicious.ro, din Oxford Gardens, Voluntari, Ilfov.
Ingrediente
- 40 g unt
- 45 g făină
- 200 g zahăr
- 3 ouă
- 2 linguri apă
- 150 g cremă de brânză
- 50 g cacao
- 1 linguriţă esenţă de rom
- 30 g nuci
- 200 g frişcă bătută
- cacao, pentru decor
Mod de preparare
Într-un vas, mixezi untul cu 100 g de zahăr până obţii o spumă aerată. Adaugi făina, 30 g de cacao, apa şi continui să mixezi. Când amestecul e omogen, îl pui într-o tavă de cozonac cu hârtie de copt, îl nivelezi cu o spatulă şi îl coci 15 minute, la 180 ºC. Îl scoţi din cuptor şi îl laşi la răcorit.
Pui gălbenuşurile şi restul de zahăr într-un bol, pe care îl aşezi pe baie de aburi, având grijă să nu atingă apa. Amesteci constant, până ce zahărul s-a dizolvat, apoi iei de pe foc. Baţi albuşurile spumă. În alt castron, mixezi crema de brânză cu restul de cacao. Adaugi gălbenuşurile şi continui să mixezi. Când compoziţia e omogenă, încorporezi frişca bătută, albuşurile spumă şi esenţa de rom.
Aranjezi crema peste blat, în tavă, o nivelezi cu o spatulă şi dai prăjitura la frigider câteva ore sau peste noapte.
Scoţi prăjitura din tavă şi îndepărtezi hârtia de copt. Presari nucă sfărâmată şi pudrezi cu cacao înainte de servire.
Mai multe reţete de prăjituri găsiţi pe SoDelicious.ro.