Prăjitură cu mere şi fulgi de cocos

Nuca de cocos este folosită de cele mai multe ori doar la prăjituri şi alte deserturi, dar ea are multiple beneficii consumată ca atare. Se ştie că populaţiile care consumă mari cantităţi de nucă de cocos, sunt printre cele mi sănătoase popoare. Noi o folosim deocamdată la această prăjitură cu mere şi fulgi de cocos.
- Timp total: 1h
- Pregătire: 20 min
- Gătire: 40 min
- Categorie: deserturi
Ingrediente
Pentru blat 200 g făină 200 g griş fin 200 g zahăr 1 pachet unt 2 ouă 1 praf de copt 1 praf de sare
Pentru umplutură
1,5 kg mere
3-4 linguri zahăr
2 linguri ulei
1 linguriţă scorţişoară măcinată
Pentru decor
100 g fulgi de cocos
frunze de mentă proaspătă
Mod de preparare
Se curăţă merele de coajă, se scot căsuţele cu seminţe şi apoi se dau pe răzătoare. Se călesc împreună cu cele două linguri de ulei, zahăr şi scorţişoara măcinată până scade bine zeama. Se dau deoparte de pe foc şi se lasă la răcit.
Separat, se amestecă făina cu praful de copt, grişul, zahărul şi sarea. Se adaugă untul tăiat bucăţele şi se frământă până se obţine un aluat uniform. Se toarnă aluatul într-o tavă unsă cu unt şi tapetată cu făină, se modelează cu mâna pentru a cuprinde întreaga suprafaţă a tăvii, apoi se adaugă umplutura de mere şi se pune la cuptor pentru aproximativ 35-40 de minute.
Se taie în tavă după ce se răceşte şi se decorează cu fulgi de cocos şi frunze de mentă.