Am fost la campionatul de gătit

1365773608 5066campionat jpeg

În luna mai, timp de trei zile, centrul Bucureştiului a fost gazda celui mai mare eveniment culinar din România. Profesionişti şi amatori s-au întrecut în bucate alese, care mai de care mai gustoase.

Pentru prima oară, Campionatul internaţional de gătit în aer liber a inclus şi categoria amatori, orice pasionat de bucătărie având posibilitatea să se înscrie. Iar cei care au făcut-o au de monstrat că gătitul, dacă este însoţit de pasiune, poate concura cei mai renumiţi specialişti gastronomi. Ediţia din acest an a reunit bucătari din România, Cehia, da, Turcia, Franţa, Elveţia, Finlanda, Belgia, Italia, Israel şi Cipru, echipele fiind formate atât din profesio nişti, cât şi din amatori.

Îngheţată fierbinte? Ei bine, da!

La standul Israelului, gazda, Eitan Kiesler, mi-a prezentat întâi genealogia familiei: bunicul său a venit în România din Manchester pe la 1880, bunica a părăsit Viena cam tot pe-atunci pentru a se stabili în România. Cei doi s-au cunoscut la Paşcani, s-au îndrăgostit, s-au căsătorit şi s-au mutat la Bucureşti, unde au avut o cofetărie renumită pentru delicatesele ei. Au părăsit ţara în 1948, nepotul lor a continuat tradiţia familiei şi a venit special la Bucureşti pentru a participa la festival. El a pregătit peste 80 de reţete de dulciuri de casă, dulceţuri, şerbeturi, dar şi o surpriză caldă-rece: îngheţată prăjită! Dacă vrei să încerci, iată reţeta: aşezi o lingură de îngheţată într-o foaie subţire de aluat de patiserie şi îi dai forma unei bile. O treci prin aluat de clătite şi o prăjeşti câteva secunde în mult ulei încins (ca pe gogoşi). O scurgi de ulei şi-o tăvăleşti prin fistic sau alune măcinate. Foarte gustos şi, incredibil, îngheţata nu se topeşte! Am încercat să prepar şi eu o îngheţată şi n-a fost cu nimic mai prejos de cele ale gazde lor. Domnul Kiesler a plecat de la campionat cu Cupa Asociaţiei Cofetarilor şi Bucătarilor din Turism.

Mousse de peşte cu... caise

Cei care vor să-şi impresioneze musafirii cu gustări mai deosebite pot să se inspire de la Eurodeal, care au preparat rulade dintr-o mousse de peşte, învelită în alge, umplute cu caise şi măsline negre şi verzi sau cu portocale. „Deşi românii încă nu prea sunt familiarizaţi cu fructele de mare, au început totuşi să fie mai deschişi la preparatele exotice. Puteţi pregăti un aperitiv din icre tarama combinate cu icre negre, foarte gustos şi destul de uşor de preparat”, ne recomandă Mihai Dumitrescu, de la centrul de evenimente „Jubilé Ballroom”.

Bucătărie internaţională

Dintre participanţii la categoria „amatori” mi-au atras atenţia reprezentantele Organizaţiei Femeilor Refugiate din România. Ele au câştigat premiul I la categoria Hrană rece - Amatori. Îmbrăcate în rochii colorate, cu turbane pe cap, erau o prezenţă insolită. Datorită faptului că membrele echipei erau din diverse părţi ale lumii, preparatele expuse erau la fel de... internaţionale: clătite picante în sos de alune, pui cu mango, orez cu pui şi stafide şi găluşte de carne cu cartofi şi orez. Cele din urmă erau delicioase şi nici nu-s greu de preparat. Mbella a fost amabilă şi ne-a dat reţeta: se fac chifteluţe din carne de vită, mici, ca nişte biluţe. Din orez şi cartofi fierţi se face un piure, în care se învelesc chifteluţele, care apoi se prăjesc în ulei. Cei care vor să-şi impresioneze musafirii cu gustări mai deosebite pot să se inspire de la Eurodeal, care au preparat rulade dintr-o mousse de peşte, învelită în alge, umplute cu caise şi măsline negre şi verzi sau cu portocale. „Deşi românii încă nu prea sunt familiarizaţi cu fructele de mare, au început totuşi să fie mai deschişi la preparatele exotice.