Cât de sănătoasă este margarina? Diferenţa dintre margarina tradiţională şi cea de nouă generaţie

margarina jpeg

În trecut, margarinele se obţineau prin hidrogenarea totală sau parţială a uleiurilor vegetale. În urma acestui proces se formau grăsimi tans-, care se depun pe artere. Modul de obţinere a margarinei s-a schimbat, dau asigurări unii medici nutriţionişti.

Grăsimile alimentare sunt substanţe nutritive esenţiale, foamte din acizi graşi. Ele sunt reprezentate în principal de uleiurile alimentare, unt, untură şi margarine. Comparativ cu untul, reputaţia margarinei a fost mereu mai proastă şi asta nu fără motiv. Totuşi, în ultima vreme, unele margarine de nouă generaţie sunt mai puţin nocive pentru sănătate întrucât metoda de obţinere a fost schimbată.

Ce conţin margarinele

Astfel, potrivit „Abecedarului de nutriţie“, coordonat de prof. dr. Nicolae Hâncu, medic primar de diabet, nutriţie şi boli metabolice, margarinele conţin apă, diverse cantităţi de lipide şi, unoeri, suplimente de vitamina A şi D, lecitină, acizi graşi omega-3, coloranţi, arome şi, posibil, lapte praf degresat, în funcţie de reţetă. Potrivit aceleiaşi surse, în trecut, margarinele se obţineau prin hidrogenarea parţială sau totală a uleiurilor vegetale (floarea-soarelui sau rapiţă), urmată de emulsionarea cu apă, astfel încât să ajungă la o compoziţie cât mai asemănătoare untului .

Citeşte mai mult pe adevarul.ro

Citeşte mai mult pe adevarul.ro