Chec cu banane şi glazură de brânză

chec banane glazura jpeg

Cel mai la îndemână desert este pentru orice gospodină este checul. Din acest motiv, am decis astăzi să vă invităm la o reţetă de chec cu banane şi glazură de brânză.

Ingrediente pentru chec cu banane şi glazură de brânză

100 g unt la temperatura camerei 250 g zahăr 3 ouă esenţă de vanilie după gust 1 ceaşcă piure de banane 250 g făină ½ pliculeţ praf de copt un praf de sare

1 cutie cremă de brânză

1 lingură unt

100 g zahăr pudră

1 pliculeţ zahăr vanilat

Mod de preparare pentru chec cu banane şi glazură de brânză

Se freacă untul cu zahărul până se obţine o cremă spumoasă. Se bat ouăle separat, se adaugă peste unt şi se amestecă foarte bine. Apoi se adaugă esenţa şi piureul de banane.

Se cerne făina cu praful de copt şi sarea şi se pune peste amestecul de mai sus. Se amestecă şi se toarnă într-o formă unsă cu ulei şi tapetată cu făină. Se coace circa 50 de minute.

Între timp se prepară glazura şi se freacă untul cu brânza până se transformă într-o pastă moale în care se adaugă zahărul şi zahărul vanilat. Se amestecă până ce crema devine onctuoasă. Se scoate checul, se lasă să se răcorească şi se întinde glazura. Se taie checul cu banane şi glazură de brânză numai după ce aceasta s-a întărit.