Cele mai bune uleiuri pentru gătit: cum le foloseşti
Uleiul de floarea-soarelui e prima opţiune în preferinţele alimentare ale românilor, dar piaţa ne oferă astăzi o gamă diversificată de uleiuri. Unele sunt foarte cunoscute şi folosite în alimentaţia zilnică, altele sunt de nişă. Dar care dintre ele sunt cele mai bune pentru prăjit, gătit sau aromatizat?
Uleiul de măsline
Tipul de ulei pe care îl foloseşti depinde foarte mult de preparatul pe care vrei să-l faci. Sunt cunoscute beneficiile uleiului de măsline, unul dintre cele mai bune pentru organism. Este perfect pentru salate, dar nu întotdeauna pentru gătit. Iar în ceea ce priveşte prăjirea în ulei extravirgin, este contraindicată, deoarece acest tip de ulei ar punctul de fum destul de scăzut. Dacă acest punct de fum este depăşit (de exemplu în timpul prăjirii, când uleiul s-ar încinge foarte tare), nu numai că va schimba gustul mâncării, dar va deveni nociv pentru organism (se eliberează radicali liberi, care distrug celulele, proteinele şi chiar ADN-ul). În schimb, îl puteţi folosi pentru a sota unele ingrediente sau pentru a găti la foc mic şi mediu.
Uleiul de cocos
Uleiul de cocos este controversat în ultima vreme, deoarece conţine o cantitate mare de grăsimi saturate. Totuşi, experţii susţin că aceste grăsimi (care provin dintr-o sursă vegetală, nu animală) nu sunt atât de rele pentru organism, mai ales dacă sunt consumate cu moderaţie. Aceste grăsimi saturate se comportă foarte bine la temperaturi înalte, de aceea acest tip de ulei este ideal pentru prăjit. Totodată, el este folosit în diverse prăjituri preparate la rece.
Încearcă aceste delicioase biluţe cu cocos şi ulei de cocos
Încearcă aceste delicioase biluţe cu cocos şi ulei de cocos
Uleiul de rapiţă
Uleiul de rapiţă conţine o cantitate importantă de grăsimi mononesaturate, considerate a fi cele mai bune grăsimi alimentare. Are un punct de fum ridicat, ceea ce înseamnă că este indicat pentru gătitul la temperaturi înalte.
Uleiul de susan
Ulei de susan este unul dintre cele mai aromate uleiuri, 3-4 picături puse într-o salată sau o mâncare dau o aromă puternică. Şi el are un punct de fum ridicat, de aceea este bun pentru gătire la foc mare, mai ales în preparate de tip stir-fry.
Prepară această Supă chinezească cu noodles şi ulei de susan
Prepară această Supă chinezească cu noodles şi ulei de susan
Uleiul de nuci
Ulei de nuci nu este indicat pentru gătit, dar aroma lui este puternică. Poate schimba total gustul salatelor, al brânzeturilor şi al îngheţatelor, dacă turnaţi câteva picături.
Uleiul de in
Uleiul de in este bogat în vitamine, minerale, şi este o excelentă sursă de acizi graşi sănătoşi Omega 3 şi Omega 6. Nu conţine gluten şi poate fi consumat de persoanele ce suferă de intoleranţă la gluten. Fiind presat la rece, are un punct de fum scăut şi e indicat să nu-l folosim la prăjire, ci în salate, preparate la cuptor, adăugat în supe şi ciorbe spre final.
FOTO: Shutterstock