Cum a apărut cidrul de mere: istoria unei băuturi alcoolice aromate
O băutură extrem de îndrăgită în unele părţi ale lumii, cidrul de mere a început să câştige tot mai multă popularitate la noi în ţară. Aşa că astăzi ne îndreptăm atenţia asupra istoriei cidrului de mere şi încercăm să aflăm cum de a devenit atât de popular consumul de cidru.
Ce este cidrul?
Conform definiţiei, cidrul este o băutură alcoolică făcută din sucul fermentat al merelor. Prin adăugarea de zahăr sau a unei cantităţi mai mari de fructe înainte celei de-a doua fermentări, producătorii cresc conţinutul de alcool al băuturii rezultate.
Istoricii sunt de părere că pomii fructiferi care produceau mere au existat de-a lungul deltei râului Nil încă de la 1300 î.Hr., dar încă nu ne este clar dacă cidrul a fost vreodată realizat din mere în această zonă geografică.
Când romanii au ajuns pe teritoriul Angliei, în 55 î.Hr., se spune că i-ar fi găsit pe sătenii de prin partea locului (din zona Kent) consumând o băutură asemănătoare cidrului, făcută din mere.
Potrivit vechilor atestări documentare, romanii şi liderul lor, Iulius Cezar, au întâmpinat cu entuziasm îndeletnicirea plăcută a sătenilor. Însă nu se ştie cu cât timp înainte de venirea romanilor localnicii se ocupau cu „fabricarea“ acestei băuturi din mere.
La începutul secolului al IX-lea, consumul de cidru era deja bine stabilit în Europa şi o referinţă făcută Carol cel Mare, fostul rege al francilor, confirmă în mod clar popularitatea pe care o avea cidrul.
După anul 1066, consumul de cidru s-a răspândit şi mai mult în Anglia şi livezile au început să fie create special pentru a produce merele pentru cidrul delicios. În perioada medievală, producţia de cidru a fost o industrie foarte importantă. Mănăstirile vindeau publicului vaste cantităţi din cidrul produs în interiorul zidurilor lor lor, iar băutura era tare şi aromată.
Muncitorii de la fermele din Anglia primeau o cantitate de cidru, ca parte din salariul lor, iar cantitatea cu care erau remuneraţi creştea în anumite perioade ale anului. Producţia de cidru a înflorit în Anglia în secolul al XVII-lea, când aproape fiecare fermă avea propria livadă de mere pentru cidru şi o presă prin care obţineau sucul. Industria aceasta a intrat în declin mai târziu, datorită schimbărilor majore apărute în domeniul agriculturii.
Cidrul, metodă de plată a salariilor
Cultivarea merelor pe teritoriul nord-american a început cu coloniştii care s-au stabilit la Jamestown, în 1607. Aceştia au adus cu ei seminţe şi butaşi din Europa şi, în vreme ce soiurile originale plantate de colonişti nu erau potrivite pentru a fi cultivate în Lumea Nouă, seminţele acestora au început să producă soiuri noi de mere americane.
Multe dintre aceste mere erau destul de amare, spre deosebire de merele dulci de care ne bucurăm astăzi, dar soiurile timpurii au avut un scop important în societatea colonială, spun istoricii: cidrul.
Cidrul de mere a devenit o băutură populară în Anglia, în 1066, iar după acest an, soiurile noi de mere au fost aduse din Franţa. Coloniştii din Lumea Nouă şi-au adus cu ei şi preferinţa pentru cidru. Majoritatea coloniştilor şi-au crescut propriii meri, iar datorită preocupărilor legate de salubritate, aceştia serveau adeseori la mese un cidru fermentat, în loc de apă, folosind un tip de cidru diluat pentru copii, tocmai pentru că apa nu era potabilă.
Cidrul a devenit atât de popular cu timpul, încât era folosit uneori de oameni pentru a plăti salariile. De pildă, un om de stat din Virginia, pe nume William Fitzhugh, a spus la un moment dat că cidrul produs din livada sa de 2500 de meri era mult mai valoros decât o cantitate de 6 803 kilograme de tutun.
