Cum se spală şi se păstrează corect fructele de pădure

Berries, summer fruit on wooden table  jpeg

Foarte aromate şi cu un gust uşor acrişor, fructele de pădure nu ar trebui să lipsească din alimentaţia noastră zilnică, mai ales vara, când sunt disponibile în stare proaspătă.

Afinele, murele şi zmeura au un aport ridicat de antioxidanţi, esenţiali pentru prevenirea îmbătrânirii premature şi pentru menţinerea sănătăţii sistemului cardiovascular. Mai au în componenţa lor vitamine, acid folic, fibre şi potasiu.

Se strică repede

Spre deosebire de alte fructe, cum sunt merele sau perele, este necesar să fie ţinute doar la frigider şi trebuie consumate în maximum 1-2 zile după ce au fost culese. Atunci cânde le cumperi, evită fructele de pădure pătate cu suc propriu, deoarece acesta este un semn că fie nu ai fost transportate şi depozitate necorespunzător, fie sunt mult prea coapte şi au început deja să se deterioreze. Nu cumpăra fructe care au puncte de mucegai pe ele, deoarece acesta se extinde repede şi deteriorează restul fructelor într-un timp scurt. Fructele de pădure se păstrează la frigider nespălate şi depozitate într-un recipient închis cu capac.

Ce beneficii au

Printre vitaminele care se regăsesc în fructele de pădure se numără C, E, A, care întăresc sistemul imunitar şi-l ajută să lupte cu infecţiile. Coacăzele se numără printre fructele cu cel mai ridicat conţinut de vitamina A şi din acest motiv ar trebui să fie consumată des de cei care au probleme oculare. Ea previne sau întârzie apariţia unor afecţiuni precum cataracta, hipermetropia, infecţiile de la nivelul retinei şi senzaţia de ochi uscaţi. 300 g de mure pe zi conţine doza zilnică recomandată de vitamina C, acest fruct fiind recomandat copiilor cu imunitatea scăzută.

Cum se congelează

Fructele de pădurese se păstrează cel mai bine pentru iarnă congelate. Deoarece sunt mici, evită să le speli sub jet de apă rece. Le poţi pune, în schimb, într-o sită pe care să o scufunzi într-un vas cu apă. Repetă de 3-4 ori, apoi pune fructele pe un şervet de hârtie, pentru a se absorbi excesul de apă. Le aşezi apoi într-un strat într-o tavă de cuptor şi le ţii la congelator peste noapte. A doua zi le pui în pungi.

Bine de ştiut

Când le decongelezi, pune-le într-un strat într-o sită. Nu le aşeza unele peste altele, deoarece îşi vor pierde forma.