Reţete tradiţionale din satele româneşti de odinioară. Cum se pregăteau cele mai gustoase bucate şi ce semnificaţie avea masa în familie
În lumea satului românesc de odinioară, masa în familie era considerată sacră şi trebuia să respecte câteva reguli stricte. Mâncarea era preparată din produsele naturale care se găseau în propria gospodărie, iar preparatele erau pregătite după reţete tradiţionale.
„În zilele de sărbătoare, când familia se aşeza la masă, stăpânul casei spunea rugăciunea cu glas tare, iar ceilalţi o repetau în gând, la terminare fiecare închinându-se. (...) La servitul mesei (mâncării) pe masa cu trei picioare se puneau: blidul, înaintaşul străchinii, făcut din lemn, din care se mânca fiertura (ciorba); strachina este făcută de meşterii olari şi este folosită la servitul ciorbei. Este de mărimi diferite de la străchinuţă la străchinoi (din care mâncau mai multe persoane); Farfuria este urmaşa străchinii; Lingura a fost făcută iniţial de meşterii rudari din lemn de esenţă moale: tei, plop, răchită, cu găvanul potrivit pentru a lua din strachină fiertura (ciorba) şi a o băga în gură. Lingurile se ţineau de coada înflorată (ornată) cu motive geometrice ori crestături. Cuţitul cu lama ascuţită se foloseşte la tăiatul pâinii şi mălaiului. Cu cuţitul se taie ceapa, roşia, castravetele ori carnea friptă. Aţa de mămăligă se folosea la tăiatul mămăligii în dărabi (bucăţi) şi se făcea din aţă răsucită, ca să nu se rupă. Vinul se aducea la masă cu ulciorul ori cu cana, iniţial făcută din pământ, iar actualmente din sticlă“, arăta etnologul gorjean Alexandru Doru Şerban, în lucrarea „Cultura ţărănească gorjeană“.
