3 salate de primăvară perfecte pentru prânz sau cină
Salata nu mai e doar o garnitură a unui fel principal, ci chiar o masă în sine. Combinația de proteine și legume este consistentă și delicioasă și ne dă energie pentru întreaga zi. Aceste trei rețete te vor încânta. Pe care o prepari prima?
Salată cu sos de brânză și bacon crocant
Ingrediente
2 salate Iceberg
200 g brânză cu mucegai albastru
12 felii bacon
200 ml smântână de gătit (15% grăsime)
2 fire ceapă verde
1 ceapă roșie
8-10 roșii cherry
sare
piper alb măcinat
Fărâmițezi 100 g de brânza cu mucegai, o pui într-o crăticioară, torni smântâna și așezi vasul pe foc mic. După ce dă în clocot, fierbi 2 minute, până ce sosul e omogen, condimentezi cu sare și piper, după gust și lași la răcit.
Într-o tigaie antiaderentă, rumenești baconul tăiat mărunt, până ce devine crocant. Îl scoți pe șervețele de hârtie. Îndepărtezi primele 2 frunze de la salate, apoi le speli sub jet de apă rece. Le scurgi, le tai jumătăți și le așezi în farfurii.
Torni pe fiecare sos de brânză, presari bacon crocant, restul de brânză sfărâmată, ceapa roșie feliată și ceapa verde tăiată fin. Adaugi roșiile cherry făcute jumătăți și servești salata imediat.
Salată cu ton și cartofi noi
Ingrediente
6 cartofi noi
1 linguriță pudră de usturoi
2 linguri ulei de măsline
200 g ton din conservă
½ tulpină praz
½ legătură pătrunjel
zeama de la ½ lămâie
sare
piper negru măcinat
½ linguriță piper roșu boabe
Într-un vas, pui la fiert apă cu puțină sare, iar când clocotește adaugi cartofii curățați și tăiați felii mai groase. Îi ții la foc mare 5 minute, apoi îi scurgi.
Pui cartofii într-o tavă, îi stropești cu uleiul de măsline, presari pudra de usturoi și îi condimentezi cu sare și piper negru, după gust. Dai tava la cuptor, 20-25 de minute, la 180 °C, până ce cartofii s-au rumenit. Îi scoți și îi lași la răcorit.
Îi răstorni într-un castron și adaugi tonul bine scurs și stropit cu zeama de lămâie. Pui prazul tăiat felii, boabele de piper roșu și omogenizezi. Dacă e nevoie, mai condimentezi cu sare. Servești salata decorată cu pătrunjel tocat.
Citește și Ciorbă de salată ca-n Ardeal: rețeta lui Horia Vîrlan
Salată cu avocado și ouă
Ingrediente
3 avocado bine copți
4 ouă fierte, tari
2 căței de usturoi
1 legătură ceapă verde
1 ardei iute verde
zeama de la 1 și ½ lime
3-4 linguri ulei de măsline
sare
Cureți cele 3 avocado do coajă, îndepărtezi sâmburii, pasezi miezul grosier, cu o furculiță și îl stropești imediat cu zeama de lime, ca să nu se oxideze. Tai ouăle mărunt și le adaugi peste avocado.
Pui cățeii de usturoi zdrobiți, ceapa mărunțită, ardeiul iute tocat, torni uleiul de măsline și condimenetzi cu sare, după gust. Amesteci și dai sala la rece 30 de minute. O servești cu pâine prăjită.
FOTO Shutterstock