Reţeta zilei de marţi. Sturion cu spumă de unt (reţetă regală)
Cineva numea sturionii "liniştite ierbivore marine". Era un vers, ori poate nu-mi aduc eu bine aminte şi era doar vorbă cuminte, de om înţelepţit de soarta, de pescar ce-şi duce viaţa în perimetrul acela care nu apaţtine nici Mării, nici Deltei, nici Pământului. Teritoriul de grinduri scufundate în care sălăşluiesc (încă sălăşluiesc) fabuloasele fosile vii ce poartă numele de: morun, nisetru, cegă ori păstrugă.
De la sturioni, spun cei ce ştiu, se mănâncă totul. Carnea se frige ori se pune pe grătar şi o serveşti apoi cu lămâie, cu sosuri diferite ori în "vecinătăţi" stranii, precum sparanghelul, grepfrutul, trufele... Din cartilagii, din măruntaie şi din cap se fac ciorbe ori se folosesc cartilagiile, dimpreună cu carnea, pentru aspicuri. Se fac şi acum, la gurile Dunării, două feluri de mancare specifice, din sturioni: storceagul (preparat din carne fiartă, alături de cartofi, ceapă şi morcovi, o ciorbă mai groasă, dreasă cu ou şi smaântână şi parfumată cu mărar) şi proboiul (un fel de "ciorba săracului", căci era preparată din măruntaie şi cap de nisetru ori morun, cu roşii, ceapă, morcov, cartofi şi musai cu mult leuştean şi acrită cu oţet).Dar nu acestea sunt reţetele pe care vreau să vi le dau, ci una mai... dichisită, zice-se, la fel de veche şi de aristocratică precum stirpea sturionilor de la Sfântul Gheorghe, gătindu-se ea şi pentru mesele regale de la Bucureşti.
Dar să nu lungim vorba, şi să aflăm cum se prepară un „sturion regal” (peştele se va alege azi dintre aceia ce nu sunt prohibiţi la pescuit ori dintre cei de crescătorie). Peştele se taie mai întâi în felii rotunde şi nu prea groase, pe care le asezonăm cu sare, piper şi zeamă de lămâie.
