Lasagna „cordon bleu“, cel mai gustos preparat cu pui

lasagna Cordon Bleu jpeg

Această lasagna este cremoasă şi delicioasă, iar dacă vei încerca reţeta pe care ţi-o recomandăm, ea va deveni rapid preferata familiei tale. Este o mâncare cu multă carne de pui, şuncă şi mult bacon. Iar ceea ce îi dă un gust aparte este sosul cremos de caşcaval.

Ingrediente

9 foi de lasagna, fierte conform indicaţiilor de pe pachet 565 g carne de pui, fiartă sau friptă (mărunţită) 375 g şuncă, tăiată cubuleţe 400-450 g bacon, tăiat 300 g caşcaval dat prin răzătoare (sau brânză elveţiană)

Pentru sos

120 g unt

½ cană făină

4 căni lapte

1 linguriţă usturoi granulat

½ linguriţă sare

¼ linguriţă piper alb măcinat

450 g cremă de brânză, moale

Mod de preparare

Topeşti untul într-o cratiţă şi adaugi făina. Ţii pe foc 1 minut şi apoi torni treptat, în fir subţire, laptele. Adaugi usturoiul granulat, sarea şi piperul.

Amesteci cu un tel şi laşi să dea în clocot, la foc mediu spre mare. Adaugi caşcavalul ras sau brânza elveţiană şi continui să amesteci până la omogenizare. Iei de pe foc.

Încingi cuptorul la 180 de grade Celsius. Ungi o tavă de copt cu ulei.

Asamblezi lasagna astfel: aşezi 3 foi de lasagna pe fundul tăvii. Pui o treime din carnea de pui, urmată de o treime de şuncă şi torni o treime din sosul preparat. Presari o treime din caşcavalul ras peste sos. Presari baconul peste stratul de caşcaval şi repeţi procedura de încă două ori. Dai tava la cuptorul încins între 45 şi 60 de minute.

Sursa: www.chef-in-training.com

www.chef-in-training.com

image