Peşte prăjit în mălai cu mujdei de maioneză

Mâncărurile simple sunt cele mai bune, aşa cum este şi acest peste prăjit înmălai, servit cu mujdei de maioneză.
De ce ai nevoie pentru peşte prăjit în mălai
1 kg file de peşte
sare
piper
1 linguriţă pudră de usturoi sau 4-5 căţei de usturoi pisaţi
200 g făină
2 ouă
100 g mălai
200 g pesmet
boia de ardei, opţional
ulei, pentru prăjit
Pentru mujdei
200 g maioneză
1 lingură zeamă de lămâie
2 căţei de usturoi
sare
piper
pătrunjel
Cum se prepară peşte prăjit în mălai cu mujdei de maioneză
Tai peşte bucăţi, în funcţie de cât de mari le vrei, pe care le condimentezi cu sare şi piper, după gust şi usturoiul. Le laşi 10-15 minute să pătrundă aromele.
Pentru mujdei, pui toate ingredientele în blender şi le omogenizezi, apoi îl dai la rece.
Baţi ouăle şi treci fileurile de peşte prin făină, apoi prin ouă şi apoi prin amestecul de mălai cu pesmet, în care ai adăugat, dacă vrei, boia de ardei. Le rumeneşti în ulei încins, pe ambele părţi, apoi le scoţi pe şervete de hârtie pentru a se absorbi excesul de ulei. Le serveşti cu mujdeiul de maioneză.
Sursa https://thecozyapron.com