Prăjitură cu cafea şi cremă de vanilie

prajitura cu cafea si crema de vanilie jpeg

Desertul potrivit pentru a-i răsfăţa pe cei dragi este această prăjitură cu cafea şi cremă de vanilie. Dacă nu ne crezi, nu-ţi rămâne decât să o prepari numaidecât.

Prăjitură cu cafea şi cremă de vanilie - Ingrediente

Pentru blatul 1 3 ouă 3 linguri zahăr 3 linguri făină

6 ouă

6 linguri zahăr

6 linguri făină

1 lingură cafea măcinată fin

2 linguri cafea concentrată

3 gălbenuşuri

500 ml lapte

3 linguri amidon

100 g zahăr pudră

1 esenţă de vanilie

200 g unt

100 g gem de căpşuni

2 linguri cafea măcinată fin

boabe de cafea

Prăjitură cu cafea şi cremă de vanilie - Cum se prepară

Pentru blatul 1 se bat albuşurile spumă cu zahărul, apoi se adaugă treptat gălbenuşurile şi făina, se toarnă compoziţia într-o tavă şi se coace la foc potrivit 25 de minute.

Blatul 2 se pregăteşte la fel ca primul, numai că în compoziţie se adaugă cafeaua măcinată şi cea concentrată, apoi se coace la foc potrivit 35 de minute. După ce s-a răcit,

se taie în două. Pentru cremă, se amestecă laptele cu gălbenuşurile şi cu amidonul şi se fierbe totul, pe foc mic, până se îngroaşă, apoi se lasă la răcit. Se freacă untul spumă

cu zahărul, apoi se adaugă lingură cu lingură în compoziţia de lapte. Se pune esenţa de vanilie, se omogenizează şi se dă crema la rece. Peste blatul 1 se întinde gemul, apoi un

sfert din cremă. Se acoperă cu o parte din blatul cu cafea, se întinde o treime din cremă şi se aşază a doua parte de blat cu cafea. La final, prăjitura se îmbracă şi se decorează cu crema rămasă. Prăjitura cu cafea şi cremă de vanilie se pudrează cu cafea şi se decorează cu boabe de cafea.