Reţete de post din Banat. 3 mâncăruri delicioase
De obicei, mâncărurile tradiţionale din Banat sunt săţioase şi bogate în smântână. Noim îţi propunem în această perioadă, 3 reţete delicioase de post din Banat.
Reţete de post din Banat - Mămăligă cu roşii la cuptor
Ingrediente pentru mămăligă cu roşii la cuptor
Pentru mămăligă 200 g mălai grişat 350 ml apă 2 linguri margarină vegetală sare
4-5 roşii
2 linguri ulei
ierburi aromate
sare
Mod de preparare pentru mămăligă cu roşii la cuptor
Prepari o mămăligă din apă, mălai grişat şi un praf de sare, la care adaugi margarina. După ce s-a fiert, o răstorni pe o planşetă şi o laşi să se răcorească. Tai mămăliga felii pe care le aşezi într-o formă unsă cu puţin ulei, pe două şiruri paralele, între care intercalezi felii de roşii. Presari ierburi aromate şi introduci forma la cuptor 20 de minute până se rumeneşte frumos şi o serveşti caldă.
Reţete de post din Banat - Ciorbă de varză
Ingrediente ciorbă de varză
300 g varză murată
1 ceapă potrivită
1 morcov
1 rădăcină de pătrunjel
½ ţelină
2 cartofi
250 g ciuperci mici
1 lingură bulion
4 linguri cu ulei
un vârf cuţit de nucşoară
1 crenguţă de cimbru
sare
piper
mărar
Mod de preparare pentru ciorbă de varză
Tai zarzavaturile de supă cubuleţe, cartofii, felii groase pe lungime, ceapa, mărunt, şi varza fideluţă. Le căleşti în uleiul bine încins, mai întâi ceapa şi zarzavaturile, apoi adaugi varza murată şi 150 ml apă fierbinte. Laşi totul să fiarbă acoperit 15 minute, la foc moderat.
Adaugi ciupercile întregi şi mai fierbi încă 10 minute. Completezi cu 1,5 l apă caldă şi, când dă în fiert, pui bulionul, cimbrul, nucşoara, sare şi piper, după gust, şi laşi să fiarbă încă 1-2 minute. Această ciorbă de varză acră cu ciuperci o poti servi fierbinte, garnisită cu mărar verde.
Reţete de post din Banat - Pilaf
Ingrediente pentru pilaf
2 dovlecei
2 ardei graşi
1 ceapă mare
2 roşii
200 ml ulei
250 g orez
sare
piper
2-3 linguri pătrunjel tocat fin
Mod de preparare pentru pilaf
Cureţi ardeii graşi, ceapa şi dovleceii. Ceapa o tai julien şi o căleşti în uleiul încins. Dovleceii, curăţaţi de coajă, îi tai felii. Toci ardeii feliuţe subţiri. Când ceapa s-a înmuiat, adaugi ardeii şi dovleceii şi laşi încă 5-6 minute la foc mic.
Speli orezul în 2-3 ape reci, îl scurgi şi îl pui la fiert cu 4 căni de apă peste legumele călite. Sărezi şi piperezi după gust, aşezi vasul pe o tablă pusă pe flacăra aragazului şi laşi să fiarbă, la foc mic, 10-15 minute.
Cureţi roşiile, le tai bucăţele şi le pui peste orez. Laşi acest orez sârbesc să mai fiarbă încă 10 minute, acoperi vasul şi-l dai deoparte 1 oră. Presari pătrunjelul tocat fin şi serveşti acest orez sârbesc călduţ sau rece.