Ruladă cu brânză şi piept de pui

rulada cu branza si piept de pui jpeg

Se vorbeşte din ce în ce mai mult de mâncarea dietetică, săracă în grăsimi. Dar nu întotdeauna putem mânca numai fiert sau crud. De aceea, o mâncărică gustoasă la cuptor este cea mai potrivită!

Ingrediente (1 ruladă)

1 piept de pui dezosat (circa 500 g)

100 g şuncă de pui

150 g brânză de vaci degresată

1 lingură condiment de pui

2 linguri ulei

2 fire ceapă verde

2 linguri muştar

sare

Preparare

Speli pieptul de pui şi-l usuci cu prosoape absorbante. Întinzi puţin carnea şi o aşezi cu pielea pe un tocător. Acoperi cu o folie de plastic şi baţi uşor cu ciocanul de şniţele. Ungi carnea cu muştar, pui şunca tăiată felii subţiri, întinzi brânza amestecată cu puţină sare şi cu ceapa verde tocată mărunt.

Rulezi felia de carne, legi cu sfoară alimentară, ungi cu ulei şi presari cu condimentele de pui. Aşezi rulada într-un vas termorezistent, torni 150 ml apă şi introduci la cuptor pentru 30 de minute. În timpul coacerii, roteşti rulada pe toate părţile. O serveşti atât caldă, cât şi rece.