Prăjitură cu mălai şi suc de portocale

1 shutterstock 247052770 jpg jpeg

Reţeta de prăjitură cu mălai şi suc de portocale pe care o propunem are toată savoarea unui desert clasic. Încearcă-i gustul deosebit!

Ingrediente

  • 4 ouă
  • 150 g zahăr
  • 100 g mălai
  • 100 g făină de migdale
  • 6 linguri ulei de măsline
  • coaja rasă de la 1 portocală bio
  • 1 praf de sare
  • 1 plic praf de copt
  • sucul de la 2 portocale

Mod de preparare 

Separi gălbenuşurile de albuşuri. Mixezi gălbenuşurile cu zahărul, apoi torni uleiul în fir subţire şi continui să mixezi până ce compoziţia are consistenţa unei maioneze subţiri. Adaugi mălaiul în ploaie, coaja rasă de portocală, făina de migdale şi praful de copt. Baţi albuşurile spumă cu praful de sare şi le încorporezi uşor în compoziţie. Torni într-o tavă rotundă, cu inel detaşabil şi coci 30-40 de minute, la 170 ºC. Laşi prăjitura la răcorit, o scoţi din formă şi o însiropezi cu sucul de portocale. Decorezi cu felii de portocală.

Poftă bună! 

FOTO: Shutterstock.com 

Încearcă şi reţeta de Chec cu coacăze

2 shutterstock 165383924 1 jpg jpeg