Fursecuri cu stafide

1 fursecuri cu stafide jpg jpeg

Nici bine n-a trecut Crăciunul că deja eşti cu gândul la pregătirile de Revelion? Ei bine, dacă urmează să ai invitaţi îţi recomandăm această reţetă de fursecuri cu stafide. Fragede, delicioase şi uşor de pregătit, aceste fursecuri sunt nelipsite de la mesele festive.

Fursecuri cu stafide - ingrediente necesare:

- 200 de grame de unt 82 la sută grăsime - 150 de grame de zahăr pudră - trei ouă - 380 de grame de făină - o linguriţă de praf de copt - o linguriţă extract de vanilie - un praf de sare - 100 de grame de stafide - 30 ml esenţă de rom

Fursecuri cu stafide - mod de preparare:

Amestecă stafidele cu rom, iar apoi, într-un bol mare, mixează untul la temperatura camerei cu zahărul farin, extractul de vanilie şi praful de sare timp de trei minute.

Adaugă apoi treptat ouăle şi mixează până obţii o compoziţie omogenă.

Adaugă făina amestecată cu praful de copt şi continuă să amesteci bine, după care adaugă şi stafidele.

Pune compoziţia obţinută într-un posh prevăzut cu vârf rotund, iar apoi, într-o tavă tapetată cu hârtie de copt toarnă compoziţia cu distanţă între ele.

Coace fursecurile în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius, timp de 10-12 minute.