Cum să alegi corect carnea pentru preparatele culinare

Dacă din alimentația ta regulată face parte și carnea, materialul de mai jos este ideal pentru a afla cum să o alegi corect.

image

Totodată, vei găsi sfaturi utile pe care să le urmezi când gătești carne.

De unde cumperi carnea

Cea mai bună carne este de la animalul pe care îl crești chiar tu, după reguli cât mai puțin invazive. Dacă ai copilărit la țară, adu-ți aminte de modul în care bunicii tăi creșteau animalele, fie că vorbim de porc sau vacă, și consumau o carne bună, gata de pus în tigaie cu un pic de mămăligă și mujdei.

Acum animalele nu se mai cresc ca atunci, însă dacă ai cunoștințe de încredere care se mai ocupă cu această activitate, poți să-ți procuri carnea de la ele. Altfel, va trebui să ajungi într-o piață alimentară, carmangerii sau direct la un supermarket.

Sfatul nostru este să achiziționezi carnea la finalul cumpărăturilor, pentru a nu risca alterarea ei, și apoi să te duci cât mai curând acasă. La finalul articolul vei afla și ce să faci cu carnea după ce ai ajuns acasă.

Aspectul și mirosul cărnii

În primul rând, dacă este vorba de o carmangerie, întreabă comerciantul când a fost tranșată carnea și ce proveniență are. Orice răspuns nesigur sau cu detalii incomplete la întrebarea ta ar trebui să-ți ridice semne de întrebare, mai ales dacă nu ai mai cumpărat din carmangeria respectivă. Pentru un supermarket, verifică cu atenție eticheta, respectiv perioada de valabilitate a cărnii pe care vrei să o cumperi.

Poate că nu ești vreun expert în carne, însă bazează-te pe instinctele tale în privința aspectului și mirosului. Aspectul diferă în funcție de carne. De exemplu, pentru a face o friptura de vita gustoasă, alege o bucată de carne de culoare roșie-purpurie. Nu uita de un vin bun care să completeze experiența culinară din propria ta bucătărie.

În privința cumpărării peștelui, ai în vedere ca acesta să fie în vitrine cu gheață, iar pielea lucioasă este un semn că încă este un pește proaspăt.

Mirosul, în general, este unul neutru, orice alt miros puternic și neplăcut înseamnă o calitate îndoielnică a cărnii. Nu-ți place aspectul și mirosul cărnii? Nu cumpăra și încearcă să o iei din altă parte.

Sfatul nostru este să cumperi carne proaspătă de porc sau vită și să o marinezi - condimentezi după bunul plac. Carnea de pui este indicat să fie cumpărată congelată sau păstrată la temperaturi reci, de sub 5 grade Celsius. Poți verifica și ce temperatură are vitrina frigorifică în care este ținută.

Depozitarea corectă a cărnii

După ce ai ajuns acasă cu carnea cumpărată, trebuie să te asiguri că o depozitezi cât mai corect posibil. Spală-te pe mâini, asigură-te că suprafețele sunt curate și gândește-te ce faci cu carnea. Porționeaz-o, dacă este cazul, în funcție de preparat sau numărul de persoane de la masă.

În frigider, carnea de pui, vită sau porc rezistă până la 3 zile, dar ideal este să o gătești cât mai curând posibil, cu atât mai mult dacă vorbim de pui sau pește. Dacă nu în ziua cumpărării, în a doua zi.

În congelator, carnea de pui, vită sau porc rezistă până la 6 luni, însă ar fi bine să o consumi mai devreme de atât. Pune o etichetă cu data când o congelezi pe punga alimentară în care pui carnea. De asemenea, o carne deja gătită poate fi congelată și consumată până în maximum 3 luni.

Sfatul nostru este să nu decongelezi carnea și, mai apoi, să o recongelezi la loc. De asemenea, decongelarea trebuie să se facă treptat, în frigider.

Așadar, dincolo de siguranța ta alimentară, o carne aleasă corect înseamnă un prim pas pentru preparate gustoase. Desigur, mai rămâne să o gătești într-un mod în care valorile nutriționale să rămână cât mai bune.

Sursa foto: Shutterstock