3 rețete din bucătăria chinezească. Porcul dulce-acrișor: un deliciu!
Bucătăria chineză este una dintre cele mai vechi și mai apreciate din lume, alături de cea franceză și cea turcească. Culoarea, aroma și gustul sunt cele trei aspecte de care bucătarii și localnicii țin cont atunci când este vorba despre mâncarea lor tradițională. Am ales pentru tine 3 idei de rețete delicioase. Încearcă-le!
Orez cu legume și ouă
Ingrediente
300 g orez, după preferință
1 ceapă albă
1 ardei gras roșu
3 ouă mari
150 g mix de legume congelate (mazăre, morcov)
2 linguri unt
1 linguriță ulei de susan
1 linguriță ghimbir ras
1 linguriță turmeric
3 linguri sos de soia
sare
piper
Fierbi orezul, conform instrucțiunilor de pe ambalaj, stingi focul, acoperi cu un capac și dai deoparte. Topești o lingură de unt într-o tigaie antiaderentă, adaugi ouăle bătute cu sare și piper, după gust și amesteci cu o spatulă până le faci jumări. Le scoți pe o farfurie.
În aceeași tigaie, topești restul de unt și sotezi ceapa tocată, până devine translucidă. Adaugi ghimbirul ras, mixul de legume, ardeiul curățat și tăiat cubulețe și mai ții la foc mare 5-8 minute, amestecând ocazional, până ce legumele s-au înmuiat.
Transferi orezul, ouăle, torni uleiul de susan, sosul de soia, turmericul, condimentezi cu piper și, dacă mai e cazul, cu sare (sosul de soia e sărat). Ții pe foc încă 1-2 minute și servești imediat.
Porc dulce-acrișor
Ingrediente
300 g mușchiuleț de porc
1 ceapă
2-3 căței de usturoi
2 ardei grași de culori diferite
3 linguri ulei vegetal
2 linguri sos de soia
1 linguriță ghimbir ras
1 ardei iute
2 linguri amidon de porumb
60 ml apă
1 lingură zahăr
2 linguri oțet din orez
2 linguri sos sweet chilli
2 linguri vin alb
1 legătură ceapă verde, pentru decor
sare
piper alb
Citește și Pachețele de primăvară, rețeta chinzească. Cum le prepari crocante, neîmbibate cu ulei
Într-un bol, combini o lingură de amidon de porumb cu vinul, sare și piper, după gust. Speli carnea, o ștergi cu un șervet, o tai fâșii subțiri și o transferi în marinata din bol. Dai deoparte 15 minute.
Încingi o lingură de ulei și prăjești carnea la foc mare, până ce s-a rumenit. În același vas, încingi restul de ulei și sotezi ceapa tăiată peștișori, ghimbirul și usturoiul zdrobit, 2-3 minute, adaugi ardeii grași tăiați julien, ardeiul iute feliuțe și mai ții pe foc 5 minute, să se înmoaie legumele.
Transferi carnea, torni sosul de soia, restul de amidon dizolvat în apă rece, sosul sweet chilli, zahărul și oțetul. Amesteci până ce sosul se îngroașă. Servești preparatul cald, cu o garnitură de orez și îl decorezi cu ceapă verde.
Ananas prăjit
Ingrediente
1 ananas mic (1 kg)
70 g făină albă
2 ouă
½ plic praf de copt
½ linguriță scorțișoară măcinată
1 praf de sare
1 lingură zahăr
1 linguriță extract de vanilie
ulei, pentru prăjit
miere, pentru servit
Descojești ananasul și îl tai felii cu grosimea de un cm, apoi le ștergi cu un șervet de bucătărie pentru a absorbi surplusul de lichid. Într-un bol, combini ingredientele uscate: făina, sarea, praful de copt și scorțișoara.
Bați ouăle cu zahărul și cu extractul de vanilie, adaugi ingredientele uscate și omogenizezi. Dacă aluatul e prea gros, îl subțiezi cu puțină apă.
Înmoi feliile de ananas în aluat, astfel încât să fie acoperite complet. Încingi uleiul și le prăjești la foc mediu, pe ambele părți, până devin aurii. Le transferi pe șervețele, pentru a absorbi uleiul în exces. Servești ananasul prăjit cu miere și îl decorezi după imaginație.
FOTOGRAFII Shutterstock