Berea, băutură şi aliment
Orzul, hameiul, apa şi drojdia sunt cele patru ingrediente naturale care, combinate, se transformă în băutura savuroasă, cu care ne delectăm mai mult vara. Nu se ştie cu exactitate cum s-a descoperit berea, dar acum, în zilele noastre, este una dintre cele mai iubite băuturi, iar istoria ei este la fel ca ea: spumoasă.
de Maria Belu
La fel de importantă ca pâinea?
Povestea şi arta producerii berii sunt la fel de vechi ca lumea. Istoricii au mers, cu ajutorul hieroglifelor, al cuneiformelor şi al semnelor, pe urma producerii berii şi au ajuns la vechile triburi sumeriene, acum 6.000 de ani. Se spune că aceştia au descoperit reţeta de preparare a berii din pură întâmplare. Se pare că o bucată de pâine umedă a fermentat şi a rezultat o pastă. Conform pictogramelor, în care se văd clar pâinea şi orzul, pâinea era coaptă şi cufundată în apă. Din terciul obţinut, rezulta o băutură care-i <ducea pe oameni în al noulea cer>. Sumerienii au descoperit o băutură divină pe care au considerat-o <darul zeilor>.
O scriere veche sumeriană, care datează de 4.000 de ani, este un imn închinat zeiţei berii, Ninkasi. Imnul fiind de fapt o reţetă de preparare a berii. Sumerienii au fost singurii care au putut repeta procesul de fabricare, ei fiind consideraţi părinţii berii.
Din Epopeea lui Ghilgameş, scrisă în mileniul 3 î.Hr., aflăm că la fel de importantă ca şi pâinea era berea. Această epopee este cunoscută ca prima mare lucrare literară din istoria omenirii. După căderea Imperiului Sumerian, în mileniul II î.Hr., babilonienii au preluat controlul Mesopotamiei. Cultura lor se baza pe cea sumeriană, ei preluând şi dezvoltând tehnologia de fabricaţie a berii. Astăzi se ştie că babilonienii produceau 20 de tipuri de bere.
Prima bere, nefiltrată
La începuturi, berea era tulbure şi nefiltrată. Cea produsă în Babilon a fost exportată până departe în Egipt. Hammurabi, un important rege babilonian, a decretat multe legi, iar una dintre ele se referă la o cotă zilnică de bere. Raţia era în funcţie de rangul social. În acele vremuri berea nu se vindea, ci era folosită ca "monedă de schimb". Astfel, un muncitor obişnuit primea 2 litri pe zi, un funcţionar public, 3 litri, iar administratorii şi marii preoţi, 5 litri.
Egiptenii au folosit pentru producerea berii pâine necoaptă, dar şi ingrediente noi pentru a-i îmbunătăţi gustul. Importanţa băuturii în Egiptul antic se vede şi din faptul că aceştia au creat o heroglifă specială pentru bere.
După egipteni, au urmat grecii şi romanii. Plinius a scris despre ea înainte ca vinul să-i ia locul. În Roma antică, vinul era la mare căutare, berea producându-se pe la marginea imperiului, nobilii considerând-o <băutură barbară>.
Cea mai clară dovadă că popoarele germanice preparau bere încă din antichitate este amfora pentru bere, care datează din anii 800 î.Hr., descoperită în aproppierea orşului Kulmbach. Civilizaţiile timpurii s-au <împrietenit> cu berea descoperindu-i puterile supranaturale de-a schimba starea de spirit. În Saga finlandeză Kalewala, 400 de versete sunt dedicate berii şi numai 200 creării pământului.
Berea în bucătărie
O asociere cel puţin curioasă! Puţine gospodine ştiu că, folosită în bucătărie, berea poate fi un ingredient valoros, care transformă chiar şi cea mai banală mâncare într-o delicatesă. Specialiştii gastronomi spun că ea frăgezeşte orice tip de carne. Berea neagră merge cu carnea roşie, iar cea blondă cu carnea albă, conferind preparatelor o savoare unică.
Poate fi utilizată ca ingredient în prepararea aluaturilor. Frăgezeşte compoziţia de clătite şi aluatul de cornuleţe, De asemenea, poate fi utilizată în prepararea anumitor sosuri şi, după imaginaţie, ea poate înlocui cu succes apa din anumite preparate. Specialiştii spun că băută cu moderaţie nu îngraşă, având un conţinut caloric redus, nu are colesterol şi este săracă în zaharuri.
