Chef Maria Burlacu îţi dezvăluie reţeta celui mai bun stufat de miel

friptura de miel(1) jpeg

Pentru cei pasionaţi de gătit care vor să îşi pregătească singuri preparatele, Chef Maria Burlacu de la mancareadeacasa.ro ne-a dezvăluit reţeta pentru tradiţionalul stufat de miel.

Ingrediente

  • coaste de miel
  • 4-5 legături ceapă verde
  • 3-4 legături usturoi verde
  • 1 cutie roşii decojite
  • sare
  • piper
  • 1 legătură mărar
  • ulei

Mod de preparare

Coastele de miel se spală cu apă rece.

Ceapa verde şi usturoiul se curăţă şi se taie mărunt.

Coastele se prăjesc în ulei, întorcândule pe ambele părţi.

În uleiul în care s-au prăjit coastele, se călesc ceapa şi usturoiul. Când s-au înmuiat se adaugă roşiile decojite date prin robot şi se fierbe 15 minute.

Se adaugă sare şi piper şi se mai lasă să fiarbă 5 minute.

Coastele prăjite se aşează într-un vas termorezistent uns cu puţin ulei. Deasupra se pune sosul din ceapă. Se acoperă şi se bagă în cuptorul preîncălzit pentru 20 de minute.

Se scoate din cuptor şi se presară deasupra mărarul tocat mărunt.

Se poate servi alături de o salată verde.