Cum faci cele mai delicioase coaste la grătar

coaste la gratar jpeg

Te afli la doar 4 paşi distanţă de cele mai bune coaste de porc pe care le-ai făcut vreodată la grătar.

Gătirea coastelor de porc poate fi uneori o sarcină dificilă. Atunci când sunt făcute cum trebuie, ştii deja că ai obţinut o carne savuroasă şi moale, care practic cade singură de pe oase. Dar dacă faci o singură mişcare greşită, coastele tale de porc vor fi compromise, carnea va fi tare şi greu de mestecat.

Acum că a venit vara şi o dată cu ea a venit şi sezonul grătarelor, este important să stăpâneşti arta de a face coastele perfecte de porc. Şi totul poate face diferenţa – începând de la carnea de calitate pe care o alegi, temperatura grătarului şi până la savoarea sosului barbecue pe care îl foloseşti. Urmează acest ghid pas cu pas pentru a învăţa cum să frigi pe grătar cele mai bune coaste, iar invitaţii tăi vor vorbi despre cât de gustoase au fost.

barbecue

1. Pregăteşte ingredientele cu care freci carnea

Primul lucru pe care trebuie să îl reţii când vine vorba de prepararea unor coaste fragede de porc este să creezi un amestec de condimente care îţi va răsfăţa papilele gustative şi va da un plus de savoare cărnii. Alege lucruri simple şi foloseşte pentru a freca coastele de porc doar trei ingrediente: sare, piper şi piper cayenne. După ce ai aplicat o cantitate generoasă din această compoziţie şi ai frecat coastele, lasă-le deoparte şi marinează-le 30 de minute.

marinează-le

2. Coastele trebuie să fie gătite înainte de a le pune pe grătar

Majoritatea oamenilor vor pune coastele direct pe grătar după ce le-au lăsat să se marineze. Deşi acest truc va duce la obţinerea unor coaste de porc delicioase, specialiştii ne recomandă să le gătim mai întâi la cuptor. Înveleşte coastele de porc în folie de aluminiu şi pune-le în cuptorul aragazului, la 150 de grade Celsius, 45 de minute. Etapa de coacere ajută la intensificarea aromei cărnii şi va scoate la iveală sucurile din ea. În acest fel, te vei asigura că uriaşele coaste nu vor fi deloc uscate după ce le vei frige, ci – din contră – vor fi suculente şi fragede.

image

3. Frigerea corectă a coastelor

Aceasta este partea cea mai simplă. Aşezi coastele pe grătarul încins la foc mediu, ca să se facă la căldura indirectă. Temperatura corespunzătoare ar trebui să fie undeva la 162 de grade Celsius. Acoperă grătarul şi frige coastele aproximativ 2 pre. Nu verifica dacă coastele sunt sau nu făcute în primele 30 de minute – acest pas este crucial!

Dacă deschizi grătarul de prea multe ori, potrivit www.sheknows.com, există riscul ca delicioasele coaste de porc să se usuce prea tare. După ce au trecut cele 2 ore, foloseşte o furculiţă, ca să te asiguri că carnea se desprinde cu uşurinţă de pe oase. Dacă trec testul, atunci coastele sunt făcute. Dacă foloseşti un sos barbecue, acum este momentul să scufunzi coastele în el.

Ce este căldura indirectă?

Procesul de coacere nu are loc direct deasupra sursei de căldură. Dacă foloseşti un grătar cu gaz, porneşte la jumătate arzătoarele şi aşează coastele pe partea neîncălzită a grătarului. Acest lucru le permite să se coacă într-un mod mult mai lent şi uniform. Aşa că sunt mai puţine şanse ca acestea să se ardă.

image

4. Lasă coastele să se răcească

După ce coastele sunt complet făcute, ia-le de pe grătar şi lasă-le să se odihnească 10-15 minute. Dacă vei fi tentat să tai carnea imediat, vei pierde o mulţime de sucuri şi umezeala din carne, vitale pentru savoarea preparatului. Merită să aştepţi încă 10 minute, după ce ai luat coastele de pe grătar, chiar dacă îţi plouă în gură.

Reţine!

Una dintre cele mai comune greşeli pe care oamenii le fac atunci când prepară coaste la grătar este faptul că le frig pe căldura directă. Proce carne care are o grosime de 5 cm sau mai mult ar trebui friptă cu ajutorul căldurii indirecte. Nu pune sosul barbecue prea curând pe coaste. Păstrează-l pentru finalul procesului de gătire. Nu vrei ca sosul să ardă pe grătar.

Foto:  pixabay.com