Atlasul gusturilor: Hawaii, exotism pentru al patrulea simt

hawai jpg

Când ne gândim la bucătăria acestei regiuni, ne imaginăm preparate colorate, pline de arome exotice și de ingrediente proaspete. Haideți să descoperim împreună acest ținut al soarelui, cu gusturile lui interesante!

Bucătăria hawaiiană este un amestec unic și divers de arome influențate de istoria multiculturală a insulelor Hawaii. Bucătăria reflectă diversitatea culturală a oamenilor care au locuit insulele, inclusiv nativii hawaiieni, polinezieni, asiatici, europeni și americani. Iată câteva aspecte-cheie ale bucătăriei hawaiiene, ale căror denumiri ne duc cu gândul la fețele localnicilor pline de zâmbete și la ospitalitatea lor bine cunoscută:

Poi reprezintă un ingredient de bază în bucătăria acestei regiuni scăldate de ape, făcută din rădăcinile plantei taro. Aceasta se mixează și se amestecă cu apă pentru a obține un preparat cu amidon asemănător budincii.

Lau Lau este un fel de mâncare ce constă în carne de pui, porc sau pește învelite în frunze de taro și gătite la abur până se frăgezește complet. Un alt preparat renumit din carne este porcul Kalua, obținut prin gătirea lentă a cărnii într-un cuptor subteran numit imu. Acesta poate fi preparat și în cuptorul clasic.

Poke este un alt preparat extrem de popular în Hawaii care este făcut din pește crud, de obicei ton, marinat în amestec de soia, ulei de susan, ceapă verde și alte condimente și care este servit ca aperitiv sau fel principal.

Un alt preparat din pește este somonul Lomi Lomi, o garnitură foarte fresh, pregătită din somon sărat, roșii, ceapă și ardei.

La desert, localnicii preferă ce lebrele malasadas portugheze sau croissadas, gogoși aurii servite cu lapte ori cu dulcețuri sau Shave Ice, un desert răcoritor, preparat prin rașchetarea unui cub de gheață mai mare pe care au fost turnate diverse feluri de sirop.

Somon Lomi Lomi

somon lomi lomi jpg

Ingrediente

500 g somon proaspăt, fără pieliță

2 roșii

2 cepe verzi

1 ceapă roșie

¼ cană sare

sucul de la 1 limetă

ulei de susan

opțional, ardei iute

Mod de preparare

Pentru a obține somonul sărat, specific acestei rețete, tai somonul în cubulețe. Într-un bol mai mare, plin pe jumătate cu apă, dizolvi bine sarea, apoi scufunzi bucățelele de somon și le lași la sărat 5 minute, nu mai mult.

Le pui la scurs într-o strecurătoare.

Toci toate legumele, le pui într-un bol, adaugi sucul de limetă și uleiul de susan și amesteci bine pentru a se combina toate aromele.

Porc Kalua

porc kalua jpg

Ingrediente

2 kg pulpă de porc

3 linguri ulei de măsline

2 linguri boia afumată

1 lingură sare

Mod de preparare

Într-un bol, amesteci uleiul cu boiaua afumată și sarea, și ungi uniform toată bucata de carne.

Într-o tavă adâncă sau o oală de fontă cu capac, în care ai pus hârtie de copt, așezi bucata de carne și torni 2 pahare de apă. Dai tava acoperită sau oala cu capac la cuptor, la foc mic, și lași câte 2 ore pe fiecare parte. După ce au trecut cele 4 ore, lași vasul neacoperit, dai focul mai mare și ții să se rumenească câte 30 de minute pe fiecare parte.

Scoți pe un tocător mare, sfâșii carnea cu furculița și așezi pe farfurie. Se servește cu salată de legume și varză murată sau călită.

Gogoși croissadas

gogosi  croaisadas jpg

Ingrediente

7 g drojdie uscată

1 lingură zahăr

1/3 cană apă

8 căni făină

½ cană zahăr

2 căni lapte cald

½ cană unt topit

8 ouă mari

ulei, pentru prăjit

zahăr și fructe, pentru ornat

Mod de preparare

Dizolvi drojdia în apă călduță cu 1 lingură de zahăr. Într-un castron mare, amesteci făina, zahărul și sarea, și faci un căuș în centru în care pui laptele cald, untul topit, ouăle bătute bine și amestecul de drojdie. Frămânți bine până obții un aluat moale pe care îl acoperi și îl lași la crescut până își dublează volumul, aproximativ 1 oră.

Întinzi aluatul crescut pe un blat de lucru, formezi discuri rotunde cu gura unui pahar mediu în mijlocul cărora faci un mic căuș.

Încingi uleiul și prăjești gogoșile până sunt rumenite uniform, le scoți pe un prosop de bucătărie să se scurgă bine de ulei, apoi le pudrezi cu zahăr vanilat. Se servesc cu lapte și fructe, după gust.