Consumul zilnic de fructe şi legume proaspete este recomandat atât persoanelor sănătoase, dar mai ales, celor care suferă de diverse avitaminoze. Dar, te-ai gândit vreodată că acestea îţi pot pune sănătatea în pericol? Află care dintre ele conţin un nivel ridicat de pesticide şi cum să le speli corect înainte de a le mânca!

Este din ce în ce mai greu să mănânci sănătos. Deşi sunt alimente benefice sănătăţii, fructele şi legumele sunt tratate cu substanţe toxice. Te hrăneşti cu iluzia că mănânci sănătos, dar, de fapt, otrăveşti corpul cu chimicale extrem de nocive.

Pentru a evita complicaţiile şi eventualele probleme de sănătate, trebuie să ţii cont de câteva sfaturi practice de eliminare a pesticidelor din mâncare.

Pesticidele din fructe si legume – cum le poţi elimina?

Mulţi cred că, prin simpla spălare cu apă a fructelor şi legumelor, pesticidele pot fi îndepărtate, dar spălarea numai cu apă nu este suficientă.

Evită fructele şi legumele care arată impecabil. De asemenea, ocoleşte legumele şi fructele a căror coajă este îndepărtată pe alocuri, deoarece coaja este singura care protejează fructul propriu-zis de contaminarea cu pesticide.

În cazul legumelor cu multe frunze, precum varza sau salata verde, se recomandă spălarea atentă a fiecărei frunze în parte şi îndepărtarea frunzelor de la suprafaţă.

Foloseşte apa caldă

O spălare temeinică a fructelor şi legumelor în apă caldă te poate ajuta să scapi de unele substanţe toxice înainte de a le consuma. Astfel, prin spălarea cu apă rece, doar în jur de 75 până la 80% din reziduuri sunt îndepărtate.

Apa cu sare

O  bună soluţie de îndepărtare a pesticidelor ar fi spălarea fructelor şi legumelor cu apă sărată. Astfel pot fi îndepărtate majoritatea reziduurilor provenite din pesticide care se află în mod normal la suprafaţă.  Apa sărată te ajută să elimini cea mai mare parte a reziduurilor care există pe suprafaţa lor.

Află mai multe trucuri pe clicksanatate.ro

Loading...