Plachie de crap

Plachie de peste jpeg

Îi mulţumim lui Ionuţ Vasile din Ploieşti pentru această reţetă.

Ingrediente 2 crapi proaspeţi (circa 1 kg fiecare) 3 cepe 3 roşii 3 ardei graşi de culori diferite 1 lămâie 500 ml suc de roşii 1 legătură usturoi verde piper boabe piper măcinat 1 frunză de dafin sare 1 ceşcuţă ulei de măsline

Mod de preparare

Cureţi şi speli bine peştii, îi crestezi, îi condimentezi cu sare şi piper măcinat, după gust, îi stropeşti cu puţin ulei de măsline şi îi aşezi într-o tavă. Îi introduci la cuptor, la foc potrivit.

Tai ceapa solzişori, ardeii graşi fâşii şi le căleşti câteva minute în 3-4 linguri de ulei de măsline încins. Adaugi usturoiul tăiat foarte mărunt, câteva boabe de piper şi frunza de dafin. Mai laşi puţin să se călească, apoi pui sucul de roşii şi laşi să fiarbă, la foc mic, 20-30 de minute.

Torni amestecul peste peşte, decorezi cu felii de roşii şi laşi la cuptor circa 30 de minute. Înainte de servire, îl stropeşti cu suc de lămâie.