Mămăligă cu brânză şi şuncă, la cuptor

mamaliga jpeg

O serveşti alături de friptură, cartofi sau peşte, însă este delicioasă la cuptor cu brânză şi şuncă. Nu ştii reţeta? Ţi-o dăm noi!

De ce ai nevoie pentru mămăligă

6 felii şuncă

1 ceapă

2 căţei de usturoi

200 g mălai

400 ml apă

400 ml lapte

2 linguri unt

200 g brânză de burduf

sare

piper

pătrunjel

Cum se prepară mămăliga

Toci şunculiţa şi o rumeneşti până devine crocantă. O scoţi şi pui în grăsimea lăsată ceapa tocată. O ţii până devine sticloasă, apoi adaugi usturoiul pisat şi mai ţii pe foc un minut.

Dai drumul la cuptor. Combini apa cu laptele, le pui pe foc şi, când încep să clocotească, adaugi mălaiul. Amesteci constant până când mămăliga se îngroaşă. Asezonezi cu sare şi piper, după gust.

Pui un strat de mămăligă într-o tavă tapetată, adaugi brânza amestecată cu ceapa şi o parte din şunculiţă, nivelezi şi torni restul de mămăligă. Nivelezi şi pui şunca rămasă. Dai tava la cuptor 15-20 de minute.

Serveşti cu pătrunjel tocat.

Sursa http://www.hungrycouplenyc.com

http://www.hungrycouplenyc.com